Uniunea Europeană va avea un Executiv de la 1 noiembrie, așa cum era programat, după ce, ieri, Parlamentul European a validat Comisia propusă de Jean-Claude Juncker, ca urmare a acordurilor dintre stânga și dreapta în cadrul unei „mari coaliții“. Juncker este considerat un „integraționist“ entuziast, iar mandatul său ar putea marca nașterea „Europei cu două viteze“, ceea ce nu ar servi intereselor României.
Comisia Juncker a fost validată cu 423 de voturi „pentru”, 209 „împotrivă“ și 67 de abțineri, adică strict cu voturile celor trei partide mari – Popularii, Socialiștii și Liberalii – în urma acordurilor realizate după alegerile europarlamentare. Noua Comisie nu a reușit să obțină nici voturile Verzilor, care au votat „împotrivă”, și nici măcar pe cele ale Conservatorilor și Reformiștilor, care au preferat să se abțină, în pofida faptului că britanicul Jonathan Hill – conservator și eurosceptic – a primit importantul portofoliu al serviciilor financiare.
Nu acesta a fost însă și mesajul transmis de noul președinte al Comisiei Europene în discursul rostit în hemiciclul de la Strasbourg. Juncker și-a prezentat echipa drept „ultima șansă a Europei”, o șansă care trebuie valorificată pentru că „alegătorii și-au pierdut răbdarea cu birocrația europeană și eșecul acesteia de a crea prosperitate”. Ca urmare, Juncker a promis să facă public un plan detaliat în valoare de 300 miliarde euro pentru stimularea investițiilor, creșterii economice și creării de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului.
O dezbatere crucială pentru România
De unde vor veni aceste 300 de miliarde este încă subiect de dezbatere. În vreme ce unii membri, printre care Franța și Italia, ar fi preferat ca o parte din acest plan să fie finanțat din resurse guvernamentale și, în acest fel, regulile privind limitarea deficitelor să fie abandonate, Germania s-a opus, cancelarul Angela Merkel insistând asupra nevoii implicării investitorilor privați. În discursul său, Juncker a făcut o reverență Germaniei, susținând punctul de vedere al Angelei Merkel și subliniind că „regulile nu se vor schimba”, dar a încercat să liniștească și tabăra adversă, precizând că „acestea pot fi implementate cu un anumit grad de flexibilitate”. Pentru România această dezbatere este crucială, mai ales că planul Juncker pare să fie contrar tuturor politicilor promovate de Guvernul României în ultimii doi ani. Guvernul Ponta s-a menținut în limitele de deficit cerute de Comisia Europeană, dar a făcut-o cu prețul restrângerii dramatice a investițiilor atât de stat, cât și a investițiilor străine directe, dar și pe seama creșterii economice, România aflându-se în recesiune.
Problema reformelor
Juncker a atras atenția, de altfel, că politica de investiții nu va fi singulară, ci parte a unei strategii cu trei piloni, dintre care ceilalți doi sunt întărirea credibilității fiscale a guvernelor și, mai ales, reformele structurale în politica economică națională a statelor membre. Nimic de felul „reformelor structurale” nu s-a văzut în ultimii doi ani la București. Una dintre marile provocări va fi realizarea unei politici energetice comune, o sarcină care, în acest moment, pare imposibilă. Iar energia trimite automat la relația cu Rusia, față de care Comisia Juncker are o atitudine mai relaxată decât cea a Comisiei Barroso.
Comisia Juncker pare concentrată asupra priorităților de creștere a zonei euro și a realizării unei Uniuni mai integrate. Cei care nu vor face față sau nu vor dori ar putea rămâne în afara procesului.
