11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCinci designeri români, la târgul de modă de la Bruxelles

Cinci designeri români, la târgul de modă de la Bruxelles

Designerii români Lana Dumitru, Oláh Gyárfás, Oval, Stereosocks, Dana Tudor și Anca Vintilă vor participa la târgul EUNIC de modă și design la centrul cultural De Markten din Bruxelles, în perioada 24-26 octombrie, relatează Agerpres.

Aflat la cea de-a doua ediție, târgul se desfășoară în cadrul Lunii modei de la Bruxelles, eveniment de impact din industria fashion belgiană. Peste 40 de talentați designeri din Austria, Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, România, Spania și Ungaria își vor prezenta cele mai noi creații, informează ICR Bruxelles.

Iubitorii de fashion și design vor putea admira și cumpăra vestimentații care îmbină modelele tradiționale românești cu elemente moderne inspirate din epoca informației digitale (Lana Dumitru), colecții masculine cu tăieturi austere într-o cromatică minimalistă (Oláh Gyárfás), bijuterii de argint sau de piele (Oval), șosete autentice fabricate în Transilvania (Stereosocks), bijuterii inspirate din arta tradițională a împletitului (Dana Tudor) și obiecte de porțelan pictate de mână cu teme preluate din basmele sau motivele tradiționale românești (Anca Vintilă).

Evenimentul este organizat de EUNIC Bruxelles (rețeaua europeană a institutelor culturale naționale din Bruxelles) în colaborare cu Centrul de Modă și Design din Bruxelles și reprezintă o platformă pentru promovarea creațiilor tinerilor designeri în capitala Europei.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă