Se spune că nu poți reuși în afaceri fără o doză de curaj și asumarea unor riscuri. Unii, însă, au fost de-a dreptul temerari:
Petrovici Pavlov, psihologul rus devenit celebru după ce a demonstrat că un câine poate saliva condiționat la auzul sunetului unui clopoțel, a încercat să scoată și niște bani și în timpul liber: s-a apucat să strângă salivă de câine pe care o vindea apoi în sticluțe dichisite drept stimulent pentru pofta de mâncare. S-au găsit destui mușterii care să și cumpere condiționata marfă.
Un escroc din Statele Unite a strâns prin poștă donații de câteva sute de mii de dolari promițând credulilor clienți că e deținătorul unei cure magice care îi transformă pe negrii în albi.
Cu mult înainte de visurile sale de a cuceri lumea, Hitler spera să aibă noroc în afaceri declarând război cheliei printr-o metodă, susținea el, miraculoasă.
Citește și: Lecţia de jaf: Povestea devalizării casei mareşalului Antonescu
William Johnson, un miner semianalfabet din Kentucky, a lansat zvonul că, după cel Al Doilea Război Mondial, Hitler nu a murit și o duce bine merci în America. Johnsos a pozat în Hitler, alături de colegii săi naziști, pregătindu-se să cucerească Statele Unite. Sub acestă mască, „Hitler” a făcut un apel public la americani să îl sprijine în atingerea idealurilor sale. Fasciști și extremiștii de dreapta de peste ocean s-au arătat entuziaști în privința tuturor planurilor propuse, printre care și construcția de nave spațiale „invizibile” și stângerea de muniții. Faptul că Johnson semna adesea drept „Furierul” și nu „Fürherul”, nu i-a oprit pe zeloșii americani să îi trimită zeci de mii de dolari.
Un cuplu din Winnipeg, Manitoba, a deshis primul restaurant din lume conceput după ideea unei toalete: The Outhouse. Localul a fost închis de inspectorii de sănătate publică la doar câteva săptămâni de la prima comandă.
Un tribunal din Suedia l-a condamnat pe un taximetrist de 34 de ani pentru suprataxarea unei cliente de 39 de ani, după ce el a lăsat ceasul taxiului să meargă și în timp ce îi oferea doamnei și servicii de amor. Conform publicației Aftonbladet, șoferul i-ar fi dat femeii o factură în valoare de 5.000 de lire sterline pentru 25 de „servicii sexuale”. Documentul includea costul deplasărilor în excursii, cazările la hotel, apeluri telefonice și, cum altfel, 25% plăți pentru taxe.
Angajații unei morgi din Brisbane, Australia, au fost prinși că vindeau organele cadavrelor fără permisiunea familiilor celor decedați. Un fost angajat al instituției a recunoscut că au vândut glande pituitare, la 50 de cenți bucata, ca să aibă fonduri pentru organizarea petrecerii de Crăciun a firmei.
Trei angajați ai unui spital din Zimbabwe au fost arestați și condamnați pentru că au furat inimile unor cadavre de la morgă și le-au vândut unor vraci. Inimile, de circa 90 de lire sterline fiecare, adică de patru ori venitul lunar mediu, erau furate pentru a livra noroc unor înstăriți oameni de afaceri.
Când criminalul în serie Charles Manson și-a lansat primul clip de educație fizică, Fred Zalemons, managerul de PR al lui Manson, explica: „Charles regretă profund viețile curmate. Acum însă, el încearcă să salveze vieți protejând oamenii de atacuri cardiace sau infarcturi.”
În timp ce executa sentința de condamnare pe viață pentru violarea și uciderea a opt fete și a trei băieți, Clifford Olson, unul dintre cei mai mari criminali în serie ai Canadei, a obținut drepturile de autor pentru un videoclip în care oferea detalii despre psihologia criminalului. Titlul era însă destul de tranșant: „Modelele de omucidere motivate sexual ale criminalului în serie Clifford Robert Olson.”