12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieElevii, la cules struguri, ca pe vremea lui Ceauşescu, într-o podgorie notorie

Elevii, la cules struguri, ca pe vremea lui Ceauşescu, într-o podgorie notorie

Directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească, Marian Ion, a declarat corespondentului Mediafax că producţia de anul acesta este foarte proastă, din cauza grindinei şi bolilor.

„Este un an atipic, de dezastru. Eu nu am întâlnit un asemenea an. A căzut grindină, apoi au fost ploi interminabile. Nu prea avem ce culege. Doar pe unde au scăpat. E compromis totul”, a declarat Ion.

Potrivit acestuia, anul acesta culegători sunt elevii liceului agricol din Valea Călugărească.

„Anul trecut au cules deţinuţii. Anul acesta am apelat la elevi, dar nu au ce culege. Au fost la culesul strugurilor albi 30 de elevi. Săptămâna aceasta vor veni că culeagă strugurii negri”, a afirmat directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească.

La institutul din Valea Călugărească, unde podgoria se întinde pe 54 de hectare, în 2018 a fost înregistrată o producţie de 5 tone, la strugurii albi, şi de 3,5 tone, la strugurii negri.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Calugărească este singura unitate de acest gen din ţară.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă