12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieŞeful Enel: Schimbările climatice pot fi combătute astăzi

Şeful Enel: Schimbările climatice pot fi combătute astăzi

Enel participă la Summit-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Schimbărilor Climatice din 2019, cel mai important eveniment global al ONU privind schimbările climatice. Evenimentul reuneşte lideri politici şi ai comunităţii globale de afaceri şi va dezbate această provocare, inclusiv prin identificarea unor soluţii pentru transformarea economiilor în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU.

”Schimbările climatice pot fi combătute astăzi. Tehnologiile şi soluţiile sunt acolo, interesul comunităţii financiare de a merge în această direcţie este în creştere şi el. În acest moment, avem nevoie doar de dorinţa şi claritatea gândirii necesare pentru a accelera trecerea către o economie sustenabilă şi decarbonizată. Evenimentele globale, cum ar fi Summit-ul ONU pentru Combaterea Acţiunilor Climatice, sunt esenţiale pentru a permite guvernelor să îşi asume colectiv cea mai solicitantă provocare din vremurile noastre”, a declarat Francesco Starace, directorul general ENEL.

El a subliniat că mediul de afaceri este aşteptat să demonstreze determinare şi curaj în luarea unor decizii dificile, dar inevitabile, care iau în calcul sustenabilitatea şi crearea de valori.

Summit-ul, care este primul eveniment de acest gen convocat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se va concentra pe un set de domenii de acţiune, inclusiv tranziţia energetică, finanţarea climei şi taxarea carbonului, precum şi infrastructura şi oraşele, pentru stimularea ambiţiilor şi accelerarea acţiunilor care să determine punerea în aplicare a obiectivelor Acordului de la Paris din 2015.

Enel va juca un rol major la Summit-ul din cadrul comunităţii de afaceri globale, datorită realizărilor sale în domeniul sustenabilităţii, al decarbonizării şi al schemelor de finanţare inovatoare pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă