13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuLaura Stoica ar fi împlinit 47 de ani

Laura Stoica ar fi împlinit 47 de ani

Laura Stoica ar fi implinit astazi 47 de ani. La 9 martie 2006, viața i-a fost curmată într-un accident de mașină, produs în localitatea Sinești, județul Ialomița. Laura și iubitul ei, Cristian Mărgescu, se întorceau de la Urziceni, de la un concert. Laura era însărcinată. 

O autoutilitară Dacia Papuc a intrat pe contrasens şi a lovit în plin maşina celor doi. Din impact, mașina celor doi, un autorurism Renault Clio, a fost proiectat aproximativ 20 de metri, pe câmp. Cei doi nu au mai putut fi salvați.

laura Stoica s-a născut la 10 octombrie 1967. S-a lansat în anul 1990 la Festivalul de la Mamaia, unde a câștigat premiul I la secțiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” și trofeul acelei prime ediții de după Revoluție.

În anul 1991 a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului.

În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reușind foarte repede să intre în preferințele publicului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă