29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialRecord de copii abandonați în România

Record de copii abandonați în România

Anul trecut, în România, s-a înregistrat cel mai mare număr de copii abandonaţi la naştere din ultimii zece ani, în timp ce peste 11.000 de nou născuţi nu au fost recunoscuţi de către taţi, informează Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), conform Mediafax.

Astfel, peste 143.000 de copii născuţi în ultimii zece ani nu au tată cunoscut iar aproape 250 nu au niciunul dintre părinţi cunoscut.

În perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2014, la nivel naţional au fost înregistraţi 143.015 copii fără tată cunoscut şi 247 pentru care niciunul dintre părinţi nu este cunoscut.

Conform datelor statistice, numărul cazurilor în care taţii nu şi-au recunoscut copiii a scăzut de la an la an. Astfel, dacă în 2004 au existat 15.282 de astfel de situaţii, în 2006 au fost 15.055, în 2010 au fost 11.879 iar în 2014 numărul lor a scăzut până la 11.031.

În primele două luni ale lui 2015, în bazele de date au fost înregistraţi 718 copii fără tată cunoscut.

În ceea ce priveşte copiii abandonaţi înainte ca părinţii să fie cunoscuţi de autorităţi, în ultimii zece ani au fost înregistrate, în total, 247 de cazuri.

Conform datelor statistice, cel mai mare număr de copii abandonaţi anual s-a înregistrat chiar anul trecut, când 41 de nou-născuţi au fost părăsiţi în maternităţi sau au fost găsiţi abandonaţi pe străzi.

Cel mai mic număr de nou-născuţi fără ambii părinţi cunoscuţi s-a înregistrat în 2007, când au fost numai şase cazuri.

Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, Claudia Uzun, a explicat, pentru MEDIAFAX, că în situaţia în care nu se cunoaşte mama, persoana care constituie dosarul alege un nume şi un prenume pentru copil după care, printr-o dispoziţie de primar, acesta primeşte o identitate.

Dacă mama este înregistrată la maternitate, dar îşi abandonează copilul, acesta primeşte numele de familie al mamei, a mai spus Uzun.

Cele mai citite

Tragedie în Peru. Un avion cu turiști europeni s-a prăbușit lângă Nazca. Toți cei aflați la bord au murit

Un avion de mici dimensiuni care transporta turiști europeni într-un zbor panoramic deasupra celebrelor Linii de la Nazca s-a prăbușit sâmbătă într-un câmp din...

ANM: Bucureștiul intră sub incidența unui val de căldură severă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă până în dimineața zilei de 5 august.Meteorologii anunță temperaturi foarte...

Trump afirmă că renunță la noi atacuri asupra Iranului și vorbește despre un posibil acord de pace

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că nu va autoriza noi atacuri asupra Iranului, după ce, potrivit afirmațiilor sale, aliații din Orientul Mijlociu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă