11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialRusia acuză Ucraina de încălcarea Acordului de la Minsk

Rusia acuză Ucraina de încălcarea Acordului de la Minsk

Rusia a acuzat, luni, Ucraina de încălcarea Acordului de la Minsk și a cerut Germaniei şi Franţei să se asigure că acordul va fi respectat, informează Mediafax.

“Ţările care sunt garanţi ai Acordului de la Minsk – Germania şi Franţa – trebuie să îşi asume responsabilitatea privind aplicarea documentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform Reuters.

“A ignora faptul că una dintre părţi nu respectă acordul nu va contribui la normalizarea situaţiei”, acuză Moscova.

Ucraina şi insurgenţii proruşi se acuză de încălcarea armistiţiului din estul Ucrainei, iar luptele au continuat, în ultimele zile, în zona oraşului Mariupol, situat pe litoralul Mării Azov.

Cele mai citite

Din 13 mai, o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă