Vicepreşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Octavian Goga, va face deplasarea în Irlanda de Nord, la turneul de calificare la Euro U19, în calitate de observator UEFA.
"Octavian Goga, vicepreşedinte al FRF, va avea calitatea de delegat UEFA la unul din turneele de calificare pentru Campionatul European Under 19. Observatorul român se deplasează în Irlanda de Nord, gazda unei grupe din care mai fac parte Rusia, Cehia şi Insulele Feroe", se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial al FRF.
Irlanda de Nord găzduiește prima fază a preliminariilor Euro U19, turneul final având loc în 2015. La finalul celor şase partide, desfășurate în perioada 9-14 octombrie, se vor decide echipele calificate la Turul de Elită, faza decisivă din cadrul turneului de calificare la Euro.