16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialFranța susține recunoașterea statului plastinian

Franța susține recunoașterea statului plastinian

Franţa a subliniat că "la un moment dat, statul palestinian va trebui să fie recunoscut" și a reiterat luni "urgenţa" unor progrese în soluţia cu două state – Israel şi Palestina. Intervenția vine la numai câteva zile după ce Suedia a anunţat o decizie în acest sens, poziție condamnată prompt de Israel.

"Este urgent ca soluţia cu două state să progreseze şi să ajungă la înfiinţarea unui stat Palestina care să trăiască în pace şi securitate alături de Israel", a declarat Romain Nadal, un purtător de cuvânt al Quai d'Orsay, invitat să reacţioneze faţă de decizia suedeză, scrie Mediafax.

"Aceasta este soluţia pe care o susţine comunitatea internaţională. Asta va însemna că, la un moment dat, statul palestinian va trebui să fie recunoscut", a adăugat el, reluând astfel formula pe care a folosit-o şeful diplomaţiei Laurent Fabius în discursul pe care l-a susţinut în faţa ambasadorilor francezi la sfârşitul lui august.

În timpul războiului sângeros din această vară dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, ministrul a apreciat că soluţia politică la conflictul israeliano-palestinian ar fi necesar "să fie impusă de către comunitatea internaţională".

Suedia a anunţat vineri că intenţionează să recunoască existenţa "statului Palestina", ceea ce au făcut deja şapte state membre ale Uniunii Europene (UE), şi anume Cehia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Malta şi Cipru, potrivit unor surse palestiniene.

Această decizie a fost salutată de către Autoritatea Palestiniană (AP) şi criticată dur de către Statele Unite, care au catalogat-o drept "prematură".

"Poziţiile Suediei şi Franţei sunt importante şi servesc procesul de pace", a declarat pentru AFP Nabil Abu Rudeina, un purtător de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, mai artă Mediafax.

"Este un pas curajos (…). Recunoaşterea unui stat palestinian independent cu capitala în Ierusalimul de Est este un pas în direcţia cea bună, către securitate şi stabilitate în întreaga regiune", a adăugat el, evocând anunţul suedez.

Quai d'Orsay nu a precizat dacă recunoaşterea statului palestinian este avută în vedere în viitorul apropiat de către Paris.

"Pacea trece prin negocieri şi pe acestea este necesar să contribuim să le relansăm de urgenţă şi într-un cadru credibil", a subliniat Nadal într-o conferinţă de presă.

Potrivit ambasadorului Palestinei la Paris, Hael al Fahoum, subiectul recunoaşterii este discutat la Paris şi a fost evocat în cursul întâlnirii de la sfârşitul lui septembrie dintre şeful statului francez François Hollande şi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

"Sper că Franţa, care este o locomotivă în acest subiect, va face acest gest în curând", a declarat el pentru AFP, anunţând totodată că o dezbatere a problemei este prevăzută pe 13 octombrie în Parlamentul Marii Britanii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă