Doamna Victoria Nuland, subsecretar de stat american pentru Afaceri Euroasiatice, are o viziune asupra Europei Centrale care merită să fie privită mai îndeaproape și înțeleasă mai bine. Ea ne poate arăta regiunea în care trăim dintr-o perspectivă care beneficiază de ieșirea din parțialitatea presupusă de eurocentrism, căci doamna Nuland, prin poziția oficială pe care o ocupă, se bucură de avantajele globalismului și are, prin natura oficiului deținut, perspectiva euroasiatică la îndemână în evaluările cotidiene.
În luarea de poziție recentă a oficialei americane, Europa Centrală apare ca un factor de evoluție îngrijorător și dezamăgitor. Și aceasta în același timp în care regiunii i se recunoaște un merit istoric notabil și demonstrat. Practic, Europa Centrală a dus în mod efectiv la modificarea în bine a lumii. Revoluțiile din 1989 au recuperat pentru libertate și pentru democrație un spațiu consistent pe care împărțirea în zone de influență a epocii postbelice îl rezervase dominației sovietice. Ele au contribuit hotărâtor la căderea „Cortinei de Fier” și la depășirea Războiului Rece, mărind arealul global democratic cu o zonă de veche tradiție culturală și civilizațională. Aceste merite istorice sunt subliniate și atent luate în considerare de guvernul american prin vocea autorizată a doamnei Nuland, restituind centrului european, popoarelor și țărilor lui dreptul la respect și la demnitate vizibilă pe care îl aveau.
Dar doamna Victoria Nuland observă și altceva: faptul că aceste evoluții pozitive s-au datorat, într-o măsură serioasă, societății civile, și nu establishment-ului politic și instituțional moștenit. Altfel spus, în ultimii douăzeci și cinci de ani societatea civilă cu instituțiile ei reprezentative a fost adevărata porta voce și principalul actor al schimbării în direcția democratizării și a statului de drept, marcând ieșirea cetățenilor de sub opresiune și cenzură, dar și evidențiind o criză gravă a instituțiilor statului și a slujbașilor acestuia. Poate că pentru cei trecuți de tinerețe din România acest lucru nu reprezintă deloc o surpriză.
Ei s-au născut sau, cel puțin, s-au format într-o dictatură de extremă stânga unde întreg statul era aservit intereselor abuziv gestionate ale politicienilor din Partidul Unic. În loc să fie, conform lozincilor, izvor de legitimitate și obiect al interesului public, poporul slujea, pe atunci, doar pentru a fi invocat retoric de către exponenții opțiunii antidemocratice, activiștii superiori de partid. Administrația, justiția, organele destinate menținerii păcii interne erau deplin obediente intențiilor de supraveghere drastică și de limitare a drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului. Ar fi fost, desigur, de așteptat ca răsturnarea din toamna și iarna lui 1989 să scuture din temelii această situație, conducând rapid și radical la o transformare democrată a statului și la înlocuirea vechilor slujbași. În România acest lucru nu s-a făcut nici iute, nici în profunzime. După un sfert de veac, ne mai conducem încă destinele după legea fundamentală elaborată de Antonie Iorgovan & Co. Pentru și la comanda lui Ion Iliescu, atât de atentul dirigent la ce spunea Moscova dinainte de vara lui 1991 chiar și după ce acea Moscovă unională dispăruse, lăsând loc alteia, cea a lui Elțin.
Doamna Victoria Nuland nu intră în detalii, dar dacă până astăzi unii dintre guvernanții din Europa Centrală – de pe axa victoriană (Viktor Orbán, Victor Ponta) – persistă în practici așa-zis democratic-neliberale, de fapt mai degrabă populiste și inconsecvente, este pentru că ei sunt exponenții unor structuri statale nereformate fundamental. Adoptând, sub imperiul necesității aderării la UE, aparențele compatibilității cu aceasta, ei păstoresc în continuare emergența dintre capitalurile corupte, moștenirea rețelelor de influență întrețesute pe baza vechilor servicii secrete și a partidelor unice dominante, fiind apărători devotați ai acestei moșteniri de putere formală și informală. Urmarea este că, așa cum a observat deja președintele Obama, „Din Ungaria până în Egipt, legiferări continue și intimidări fățișe vizează societatea civilă”. În această ambianță, România pare să își găsească locul cu un regretabil și întristător firesc. Victoria Nuland întărește această impresie, cu o circumscriere mai precisă și cu o adresă și mai exactă: „În întreaga regiune, cancerul regresului democratic și corupția amenință visul urmărit de atât de mulți oameni care au luptat pentru el în 1989”. Aș adăuga că și pe al altora, născuți după aceea și cu speranțe mai ridicate de bine civic și de prosperitate economică: noile generații, din rândul cărora, din cauza dezamăgirii, multe persoane aleg să plece definitiv din țară și chiar din zonă, refugiindu-se în democrații consolidate și prospere ale Vestului și mărind, astfel, prăpastia dintre ele și țara lor de origine.
Chiar dacă nu îi numește pe cei vinovați de astfel de evoluții îngrijotăroare – mai ales în ultima vreme, în pofida preluării conducerii de către o generație mai tânără de politicieni – doamna Nuland nu lasă echivocul să plutească peste afirmațiile ei. Când spune că „Avem lideri politici din Europa Centrală care profită de avantajele de membri NATO și UE, găsim liderii din regiune, care par să fi uitat de valorile pe care se bazează aceste instituții”, ea îi subînțelege clar pe cei care s-au așezat vârtos în două luntri. Ea îi întreabă direct, spre a nu încăpea îndoieli asupra conflictului ireconciliabil care stă la baza atitudinii lor duplicitare: „Cum puteți să dormiți dumneavoastră sub pătura articolului 5 al NATO în timp ce vorbiți deschis despre «democrație neliberală», teorie împinsă până la ultranaționalism; restricționarea presei libere sau demonizarea societății civile? Aș întreba același lucru despre protejarea oficialilor corupți de urmărirea penală; ignorarea Parlamentului când vă este convenabil sau protejarea afacerilor murdare care cresc dependența țărilor dumneavoastră de o sursă de energie străină, în ciuda politicilor declarat liberale”. Întrebările îngrijorătoare ale oficialei americane – care se cer interpretate ca avertismente, nu ca simple, contemplative, nedumeriri – privesc și România, unde Victor Ponta se reculege la mormântul lui Titulescu și umblă electoral prin biserici promițând măriri infinitezimale ale celor mai mici salarii în perspectiva alegerilor ce vin, dar nu se sinchisește nici de prejudicierea și debilizarea democrației noastre, nici de înfeudarea financiară și energetică a țării. Oare pe ce se bazează premierul și cât vor funcționa, în lumea globală și sub pax americana, plimbăreala și flecăreala domniei sale?
