Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a declarat că România sprijină implementarea unei Uniunii Energetice în Europa, în contextul în care evoluţiile negative din ultimii ani, inclusiv cele din Ucraina, au demonstrat că accesul la energie este nu doar o chestiune economică ci şi una de securitate.
“În ultimii ani am fost martorii unor evoluţii negative semnificative precum criza financiară, instabilitatea economică, întreruperi în furnizarea de energie derivate din tulburări politice şi conflicte armate nu numai în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, dar şi în vecinătatea noastră, în Ucraina. Evenimentele recente din vecinătatea noastră estică au demonstrat o dată în plus că accesul la energie este nu doar o chestiune economică ci şi una de securitate“, a declarat, vineri, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu la conferinţa “Abordări regionale ale conceptului securităţii energetice”, organizată de Centrul pentru Cooperare în domeniul Securității (RACVIAC) și de MAE.
CITEŞTE ŞI Iohannis, după Consiliului European: România, susţinător activ al parteneriatului UE-SUA
Şeful diplomaţiei a punctat faptul că trebuie luate în considerare oportunităţile oferite de utilizarea tehnologiile inovative şi de noile descoperiri din domeniul energiei neconvenţionale. “Revoluţiile energetice sunt posibile şi am văzut importatori tradiţionali transformaţi în exportatori”, a spus Aurescu.