Lucrătorul umanitar britanic Alan Henning, răpit în decembrie şi decapitat vineri, este al cincilea ostatic occidental decapitat în acest an de către jihadişti din cadrul grupării Stat Islamic (SI) sau organizaţii afiliate la SI.
– 3 octombrie 2014: Gruparea Stat Islamic revendică execuţia prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic Alan Henning ca represalii la atacurile aeriene ale Marii Britanii contra SI în Irak, într-o înregistrare video intitulată "Un nou mesaj către America şi aliaţii săi".
Alan Henning, un şofer de taxi originar din Manchester, a fost răpit în decembrie anul trecut în timp ce transporta ajutor pentru o tabără de refugiaţi sirieni.
– 24 septembrie: Jund al-Khilafah, o grupare algeriană afiliată la SI, difuzează o înregistrare video care prezintă decapitarea cetăţeanului francez Hervé Gourdel, răpit cu patru zile mai devreme la Kabylia (estul Algeriei).
Această grupare a ameninţat că îl va ucide pe ostatic, un ghid montan în vârstă de 55 de ani, dacă Franţa nu va renunţa "în 24 de ore" la atacurile aeriene din Irak.
– 13 septembrie: SI revendică decapitarea lucrătorului umanitar britanic David Haines, în momentul în care Statele Unite sunt implicate într-o vastă ofensivă diplomatică pentru crearea unei coaliţii internaţionale antijihadiste.
Angajat în domeniul umanitar încă din 1999, David Haines a fost răpit în Siria în martie 2013.
– 2 septembrie: SI revendică, într-o înregistrare video, execuţia prin decapitare a jurnalistului american Steven Sotloff.
Sotloff ar fi fost răpit pe 4 august 2013 la Alep, în Siria, dar răpirea sa a fost ţinută în secret.
– 19 august: SI afirmă, într-o înregistrare video postată pe Internet, că l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley, răpit în nordul Siriei în noiembrie 2012.