20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialBani pentru șapte universități și opt institute de cercetare, prin redirecționarea fondurilor...

Bani pentru șapte universități și opt institute de cercetare, prin redirecționarea fondurilor POS CCE

Premierul Victor Ponta l-a felicitat pe ministrul delegat pentru Cercetare și Învățământ, Mihnea Costoiu, pentru redirecționarea fondurilor programului POS CCE, care vor merge către şapte universităţi, opt institute de cercetare şi două spitale, conform Mediafax.

Prezent la lansarea a unui număr total de 17 proiecte, în valoare totală de 271 milioane lei, finanţate prin intermediul Programului Operaţional Sectorial privind Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), finanţat şi de Uniunea Europeană, premierul Ponta a relatat problemele cu care s-au confruntat autorităţile în derularea acestui program.

"Când am realizat că oricum nu vom folosi banii din POS CCE, acolo unde erau ei ţinuţi, că o sa fie nu ştie ce proiecte pe care nu o să le terminăm niciodată, am fost de acord cu propunerea colegilor mei de a realoca, iar domnul Costoiu a spus: «Vă asigur că, dacă realocaţi, vom avea proiectele». Eu i-am spus că răspunde, aş spune, chiar «cu capul», dar suntem într-o perioadă în care, din păcate, nu mai putem să glumim cu această expresie, însă, azi mă bucur foarte tare că cei 17 beneficiari au semnat contractele, folosesc sumele respective, si nu sunt sume chiar foarte mici", a spus Ponta.

El l-a avertizat pe ministrul pentru Fonduri Europene, Eugen Teodorovici, să fie pregătit pentru a recepţiona noile proiecte pentru viitorul exerciţiu bugetar 2014-2020, care, potrivit ministrului, va fi lansat în octombrie-noiembrie.

Beneficiarii celor 17 proiecte de cercetare sunt şapte universităţi, opt institute de cercetare şi două spitale.

Proiectele au fost finanţate din Axa prioritară 2 POS CCE ,,Cercetare, Dezvoltare tehnologică și inovare pentru competivitate".

Cele mai citite

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

CFR dă startul programului „Trenurile Soarelui”

CFR Călători dă startul programului estival „Trenurile Soarelui”, cu zeci de garnituri ce vor lega toate regiunile țării de stațiunile de pe litoralul românesc...
Ultima oră
Pe aceeași temă