26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialElena Udrea reclamă, pe Facebook, un alt abuz al procurorilor

Elena Udrea reclamă, pe Facebook, un alt abuz al procurorilor

Elena Udrea a postat un nou mesaj pe Facebook, prin intermediul echipei ei de comunicare, în care a explicat ”cum s-a născut „lotul Udrea” – un nou abuz în dosarul „Gala Bute””.

Astfel, deputata argumentează că a existat un abuz atât în cazul ei cât și în cazul altor altor persoane, deoarece deși li s-a prelungit cu numai o săptămână înainte mandatul de arestare, li s-a cerut un nou mandat pentru alte 30 de zile. 

”Mâine, Înalta Curte va analiza contestaţia depusă de avocaţii Elenei Udrea privitoare la prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive. Dar nu va face numai asta, ci va analiza şi contestaţiile celorlalţi suspecţi din dosar, fie ei în arest la domiciliu (cei care au declarat împotriva lui Udrea) sau preventiv (cei care au refuzat. Scopul unirii acestor cauze a fost ca „Udrea să fie băgată la grămadă” şi să nu se mai poată discerne între cauzele distincte. Avem însă încredere că judecătorii vor analiza fiecare speţă în parte. Spunem că a existat un abuz nu neapărat asupra Elenei Udrea, cât asupra celorlalţi – deşi li se prelungise cu numai o săptămână înainte mandatul de arestare, acestora li s-a cerut un nou mandat pentru alte 30 de zile. Adică, la distanţă de 8 zile li s-a prelungit arestarea pentru 60 de zile. E o gravă scăpare legislativă că nu se precizează momentul în care procurorii pot cere prelungirea mandatului şi că aceştia nu trebuie să justifice măsurile care s-au luat între timp pentru soluţionarea cauzelor. Şi toate astea pentru a se construi „lotul Udrea” şi a complica până peste măsură aceste şedinţe ale ÎCCJ”, se arată în mesajul transmis de fost lideră PMP.

Citește și: Motivarea ÎCCJ pentru arestarea Elenei Udrea, în dosarul Gala Bute

Mesajul este semnat de echipa de comunicare și se încheie cu hashtagul ‪#‎AdevărulFărăCătuşe‬. 

Elena Udrea se află în arest preventiv în dosarul ”Gala Bute”, în care este cercetată pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.

Cele mai citite

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă