5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportDe ce nu-i cere Ponta demisia șefei CNA

De ce nu-i cere Ponta demisia șefei CNA

Şefa instituţiei care reglementează activitatea televiziunilor din România, CNA, este implicată într-o serie de scandaluri şi, mai mult, este urmărită penal pentru luarea unor măsuri abuzive împotriva mai multor instituţii media.

Cu toate acestea, cel care a numit-o în funcţie pe Laura Georgescu, premierul Victor Ponta, nici nu se gândeşte să-i ceară demisia. În acest timp, Consiliul Naţional al Audiovizualului îşi pierde pe zi ce trece orice urmă de credibilitate.

Abuz în serviciu, instigare la fals, primire de foloase necuvenite și trafic de influență sunt acuzațiile aduse președintelui Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu. În ciuda urmăririi penale începute de procurorii DNA încă din toamna anului trecut în dosarul  privind intervenții pentru licența Giga TV, Laura Georgescu rămâne la șefia CNA, singura autoritate de reglementare în domeniul audiovizualului.

Ieri, procurorii i-au adus noi acuzații: ar fi impus mai multor funcționari din cadrul instituției să întocmească sesizări ce conțineau date nereale, pe baza cărora a demarat proceduri administrative care au dus la amendarea a șapte posturi TV. Potrivit comunicatului DNA, „în cazul unuia dintre posturile tv sancţionate, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, din dispoziţia suspectei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămani. În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia. Urmare a sancționării repetate și a neprelungirii licenței, în condițiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate, cu peste 600.000 lei”.

„Da, încerc, da, putem!“

Laura Georgescu a fost numită președinte al Consiliului în ianuarie 2013, de Guvernul condus de premierul Victor Ponta, și a devenit astfel prima femeie care ocupă funcția de bază în CNA.

“De ce mi-am dorit să vin? Există o perioadă în viaţa oricărui om în care, deşi toate judecăţile spun nu, el spune da. Şi sunt vie, mulţumesc lui Dumnezeu, încât să spun da, încerc, da, putem!,” a spus Georgescu imediat după numire și validarea sa în Parlament pentru un mandat de șase ani.

Dar în acești primi doi ani de mandat, numele Laurei Georgescu a fost mai ales pronunțat în scandaluri, și nu în activități de reglementare într-un spațiu al audiovizualului care are atâta nevoie de control. Ședințele săptămânale ale CNA au devenit prilej de scandal și certuri, în loc să analizeze derapajele de la televizor și să le țină în frâu.

Anturaj cu greutate: Hrebenciuc, Pinalti, Diaconescu

Dosarul penal care are numele Laurei Georgescu pe copertă mai conține două nume grele: Viorel Hrebenciuc și Gheorghe Ștefan. Mai exact, Laura Georgescu ar fi intervenit pe lângă Viorel Hrebenciuc, pe atunci senator PSD, să faciliteze dobândirea licenței Giga TV, deținută la acel moment de Gheorge Ștefan, zis „Pinalti”, pe atunci primar în Piatra Neamț. De menționat că ambii sunt acum în arest, în alte două dosare distincte – Hrebenciuc este urmărit penal în arest la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure, iar Pinalti se află în arest preventiv în dosarul Microsoft.

Un alt nume care a fost alăturat de-a lungul timpului de al Laurei Georgescu a fost cel al fostului prezentator TV Dan Diaconescu, condamnat definitiv și încarcerat pentru șantaj. După ce fusese amendat și ulterior închis definitiv, postul OTV renăștea în vara lui 2014 cu ajutorul canalului România TV, care transmitea emisiunea lui Dan Diaconescu, în același format dinainte de închidere. Întrebat atunci dacă nu se teme de DNA, Diaconescu a spus că a primit felicitări de la Laura Georgescu, afirmație pe care cea din urmă nu a negat-o. Astfel de alăturări nu i-au făcut cinste președintelui CNA, care are rang de ministru, iar apariția unor înregistrări audio în 2014 i-au pătat încă o dată imaginea deja șifonată. În înregistrările respective, date publicității de Realitatea TV, Georgescu recunoștea că favoriza posturi TV apropiate de premierul Victor Ponta.

Cel mai recent scandal în care este implicată Georgescu atinge cote hilare: ea și-a dat în judecată propria instituție și propriii colegi, cerându-le daune de 120.000 de lei, pentru că aceștia i-au redus atribuțiile.

Laura Georgescu a refuzat să își dea demisia, în ciuda dosarului său penal și a conflictului permanent cu membrii instituției pe care o conduce. Lui Victor Ponta i s-a cerut în repetate rânduri să ia măsuri pentru deblocarea activității CNA-ului prin eliminarea celei pe care susținut-o în funcție. Acesta a răspuns că legea nu îi permite să o demită.

“Nu voi adopta o ordonanță de urgență în privința CNA din următoarele motive: nu se adoptă ordonanță de urgență în vacanță parlamentară, nu se adoptă ordonanță de urgență pentru schimbarea structurii unor instituții,” a spus Victor Ponta într-un interviu pentru evz.ro, în vara lui 2014.  Nimic nu l-ar fi împiedicat însă pe premier să critice activitatea Laurei Georgescu sau chiar să îi ceară public demisia. 

Blocaj

Exasperați de blocajul instituțional de la CNA, mai mulți membri ai Consiliului au cerut Parlamentului să modifice legislația astfel încât președintele CNA să poată fi demis de Parlament și în alte condiții decât cele prevăzute în prezent: dacă ajunge în capacitatea de a-și exercita funcția pentru o perioadă mai mare de șase luni sau dacă este condamnat penal definitiv.

Cele mai citite

„Urbi et Orbi”. Papa Francisc a transmis tradiționalul său mesaj

Papa Francisc a transmis, pe 25 decembrie 2024, tradiționalul său mesaj "Urbi et Orbi" din Bazilica Sfântul Petru, adresându-se lumii cu apeluri pentru pace...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă