Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, la B1 Tv, referitor la ancheta DNA pe numele ginerelui său, Radu Pricop, că acesta a început colaborarea cu Sergiu Lucinschi în 1014.
”În 2013, fiică mea nu era măritată cu Radu. Radu spune că șantajul ar fi început cu un document făcut de Lucinschi fiul în 2013. Deci Radu nu avea nici o legătură cu el”, a declarat Traian Băsescu.
Ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, este urmărit penal în dosarul lui Sergiu Lucinschi și are interdicția de a părăsi țara.
Concret, anchetatorii susțin că Pricop Radu l-a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale ce face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară (decembrie 2014-martie 2015) a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de 4.000.000 euro către inculpatul Lucinschi Sergiu, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, sub imperiul constrângerilor repetate.