Instituțiile de forță se împleticesc în propriile minciuni, incompetențe, complicități cu infractorii și cu propria nepăsare, prăbușind încrederea cetățenilor – care și-așa nu trecea de grumazul câinelui – la piciorul broaștei.
Prestațiile de-a dreptul jenante ale polițiștilor, procurorilor, institutului de medicină legală (?!) în cazul de Caracal, în cea a olandezului pedofil și în celelalte dispariții care apar mereu la suprafață, ca într-un film horror, decopertează pe zi ce trece o realitate înfricoșătoare: infracționalitatea în spețe de trafic de carne vie, exploatare sexuală infantilă viol, răpiri și crimă este scăpată de sub control și nimeni nu pare capabil să-i dea de cap. Ne trebuie un comisar Cattani sau un Eliot Ness, dar nu-l avem decât pe Fifor care – în loc de roată volantă – s-a dovedit repede o biată rotiță strivită de un mecanism implacabil și irepresibil.
Așa cum am mai spus, nu legile ne lipsesc, ci oamenii care să le pună în practică, la nivel de sergent și plutonier, rămași nu doar la stadiul de milițian ci, mai rău, la stadiul de moș Teacă. Îmbuibați și asudați prin birouri, sunt niște biete jaloane fixe printre care infractorii valsează ca la slalom special. Nimeni nu se gândește cum să rezolve problemele de interes public, toată lumea se gândește cum să-și rezolve problemele de interes personal, fie și cu sacrificarea interesului public. Preocuparea de căpătâi este cum să „dai bine” la presă, cum să închizi cazul cât mai repede, cum să “muți mortul de pe Edgar Quinet pe Academiei”. Deservirea cetățeanului și bestecăiala de găină beată a instituțiilor de forță n-au nicio legătură una cu alta. Purcoaie de bani sunt turnate în echiparea și salariile supradimensionatului nostru sistem polițienesc, care, iată, acum nu e în stare să stabilească un profil genetic. Probele ADN pleacă la New York, la FBI. Cineva încearcă să-și spele imaginea. Mai pe românește, se aruncă pisica în curtea americană.
În loc să stea cu fața la cetățeni, sistemul își e lui însuși suficient – evident pe banii publici împărțiți haotic pe criteriul cine posedă instrumentele puterii primește grosul mălaiului. În acest timp, gradații, coloneii și generalii se calcă pe picioare și se admiră hedonistic în oglinda pensionărilor juvenile din jurul vârstei de 40-50 de ani și a pensiilor speciale în jur a mii de lei cu două cifre, după care urmează reangajarea la stat, tot pe salarii halucinante. Păi tocmai acesta este sistemul de crimă organizată a cărui victimă este chiar siguranța cetățeanului – atât de la vedere că nu-l vede nimeni! Cine controlează controlorii ? – aceasta-i întrebarea României.
S-a căscat o discrepanță flagrantă, imensă, o ruptură între România tăcută, care viețuiește de pe o zi pe alta, și pătura de dregători și trepăduși încliftați în uniforma statului, inculți, imorali și incompetenți, care i s-au cățărat în spinare, călărind-o pe deșelate, dincolo de pragul oricărei nesimțiri. Guvernul este și el prizonierul acestei piramide cu vârful în jos, impotente, fără executanți de teren, din moment ce n-are curajul (puterea?) să facă ordine. Guvernul este complice. Suntem amenințați de ministrul Finanțelor cu tot felul de tăieri de pensii speciale, dar nu se întâmplă nimic. În loc să se ocupe cu sancționarea indolenței, a neprofesionalismului sau, și mai rău, a cârdășiei dintre unii procurori și rețelele de răufăcători, ministresa Justiției răstoarnă masa, ocupându-se cu îndeplinirea altor misiuni, între care, ați ghicit, tocmai desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție este la prima ei mână. Țara arde și baba se piaptănă cu valută. Se vorbește de măsluiri și plantări de probe, dna ministru! Chiar sfidați minima datorie pe care o aveți de a controla ce se întâmplă în propria bătătură?!!
Unde te întorci, dai de câte o malversațiune, de câte o șolticărie, de cîte o șmecherie, de-ți stă mintea în loc. Mai nou, aflarăm că ditamai Șeful de la Transelectrica se dovedește că și-a falsificat diploma. Avem plagiate, avem medici fără diplomă, de ce nu și un fake inginer? Avem și un candidat prezidențial în aceeași situație. În paralel, BEC a înaintat către Parchet dosare cu semnături suspecte de a fi fost falsificate în cursa celor 200.000 de semnături necesare candidaturii la prezidențiale. Falsuri peste falsuri se prăvălesc peste o țară bolnavă.
Nu guvernul, ci uriașe confuzii de direcție guvernează spațiul românesc, care nu numai că nu are un proiect de țară, dar nici măcar un proiect de autostradă. (Eram purtător de cuvânt al guvernului Ciorbea – primul guvern non-comunist de la Rădescu încoace –, când ministrul Transporturilor, pe nume Băsescu – la vremea respectivă nu se știa că-i mai zice și Petrov -, care penetrase în Executiv via Petre Roman, se întreba, cu un rânjet sastisit: „Ce ne trebuie nouă autostrăzi?”) La o aruncătură de băț de Dunăre, o țară ca Serbia, de exemplu, ieșită dintr-un comunism respirabil, pe care Banatul îl prindea la televizor sub formă de filme porno, deși nemembră UE, are autostrăzi nu glumă, iar Belgradul este o orgie de bulevarde largi și trefle supraetajate. Asta în timp ce Bucureștenii icnesc de trafic greu și n-au nici măcar o centură închisă la toți nasturii.
Campania electorală bate la ușă, și – în locul programelor de țară, a dezbaterilor de proiecte etc. – vom avea parte de noi atacuri sub centură. Aici, cel puțin, nu mai suntem singuri, apelăm din nou la profesorii de peste Ocean, unde cei trei candidați de partid au plecat să ia lumină și învățătură.
Nu mai departe decât alaltăieri, liderul (democrat) al Congresului, Nancy Pelosi, tocmai a anunțat lansarea oficială a unei investigații în vederea destituirii președintelui Trump, după ce acesta, într-o convorbire telefonică, l-ar fi șantajat pe președintele Ucrainei cu oprirea ajutorului militar american dacă nu întreprinde o anchetă în legătură cu prezumptive fapte de corupție la care s-ar fi dedat fiul afacerist prin Kiev al lui Joe Biden. Vechea noastră cunoștință de la București – care, ne amintim, predica valori și principii ale statului de drept cât cuprinde – este, din întâmplare, chiar rivalul (democrat) al lui Trump la alegerile prezidențiale de la anul. Ce învățătură se trage de aici? Că în lupta pentru președinție, orice lovitură sub centură este permisă, așa că România nu poate face excepție, doar că nu le știm noi acum, ci vor ieși la iveală peste un lustru sau doi, cum a ieșit cu Băsescu, dat în gât de servicii la cinci ani după ce n-a mai fost președinte.
În timpul acesta, la New York, dl Trump tocmai ieșea de la ONU, spunându-ne, senin, că “Viitorul nu aparține globaliștilor. Viitorul aparține patrioților.” Frumos. Cu condiția ca patrioții să fie lăsați în viață. Desigur, în măsura în care pozițiile lor nu contravin intereselor SUA în zonă. Apare astfel o contradicție în termeni. Dacă sunt patrioți, normal că, în răstimpuri, pot contraveni intereselor SUA în zonă. Dl Trump nu ne-a spus cum se rezolvă această contradicție: să fii și patriot și, în același timp, să cedezi și oricărei doleanțe americane, fie că-ți convine, fie că nu… Grea dilemă. Aceeași contradicție apare și cu foile de parcurs anticorupție pe care oficialii americani le taie – când le convine – din chitanțierul redevențelor și le înmânează aliaților de pe diverse meridiane. Odată cu anunțul dnei Pelosi, credem că – după ce ambasadorul Klemm a făcut vizite la șefii Parchetelor din România, exprimându-și îngrijorarea – a venit momentul ca și ambasadorul Maior (deși nu e cazul) să facă vizite procurorului general al SUA (cel care se tot strofoacă să ne-o bage pe gât pe Birchall) și să-și exprime, și el, îngrijorarea. Nu de alta, dar alegațiile privind comportamentele corupte la cel mai înalt nivel de la Washington dăunează grav investițiilor române în State.
