2.6 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialSUA scoate Cuba de pe lista cu statele care sponsorizează terorismul

SUA scoate Cuba de pe lista cu statele care sponsorizează terorismul

Cuba salută decizia preşedintelui Barack Obama de a scoate insula comunistă de pe lista SUA cu state care sponsorizează terorismul, relatează postul Vocea Americii, conform Mediafax.

Însărcinata cubaneză pentru Afaceri cu Statele Unite Josefina Vidal a salutat, marţi,  „decizia corectă (a lui Obama) de a scoate Cuba de pe o listă pe care nu ar fi trebuit să fie inclusă”.

Obama a informat Congresul despre decizia pe care a luat-o marţi, după ce Departamentul de Stat a conchis într-un raport că Havana „nu a oferit niciun sprijin terorismului internaţional” în ultimele şase luni şi a asigurat Statele Unite că nu intenţionează să facă acest lucru în viitor.

Congresul are 45 de zile la dispoziţie să respingă decizia preşedintelui, printr-o rezoluţie comună, pe care Obama o va respinge sigur printr-un vot de veto, scrie VOA.

Statele Unite au introdus Cuba pe listă în 1982, din cauza susţinerii pe care insula comunistă a oferit-o unor grupări separatiste de stânga ca FARC, în Columbia, sau gruparea bască armată ETA, în Spania. Însă Cuba susţine, în prezent, negocieri de pace între FARC şi Guvernul columbian şi s-a distanţat de ETA.

Scoaterea Cubei de pe lista americană cu sponsori ai terorismului ar putea, de asemenea, să-i aducă noi investiţii financiare pe piaţa de capital.

Decizia lui Obama vine la doar câteva zile după ce s-a întâlnit cu preşedintele cubanez Raul Castro la Summitul Americilor, în Panama, prima reuniune la vârf între cele două ţări din ultimii peste 50 de ani.

Washingtonul şi Havana au purtat mai multe runde de negocieri după ce cei doi şefi de stat au anunţat, în decembrie, că lucrează la normalizarea relaţiilor şi încetarea unor ostilităţi de pe vremea Războiului Rece.

Iranul, Sudanul şi Siria se află în continuare pe lista statelor acuzate de Washington că sponsorizează terorismul.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă