13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFostul director al Bibliotecii metropolitane, reținut (SURSE)

Fostul director al Bibliotecii metropolitane, reținut (SURSE)

În urma perchezițiilor făcute marți de poliție, cinci persoane au fost reținute. Potrivit unor surse judiciare, printre aceștia se află și fostul director al Bibliotecii Metropolitane. 

”În cursul zilei de astăzi (miercuri, n.r), inculpaţii Rotaru Florinel, Gogoneaţă Ioana şi Baldovin Elena Cristina (aflaţi în stare de reţinere) urmează a fi prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

”Din probatoriul administrat în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2010 – 2012, inculpaţii, funcţionari publici din cadrul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de achiziţii publice prin plata unor lucrări pentru care nu au fost furnizate documente justificative, fie prin plata unor lucrări ce nu s-au executat niciodată, fie prin angajarea unor lucrări pentru care exista posibilitatea efectuării acestora de către angajaţi ai Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Totodată, din probele administrate, s-a mai reţinut încălcarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia achiziţionării, în perioada 2008 – 2012, de cărţi şi colecţii speciale pentru care au fost plătite preţuri supraevaluate, operaţiunea contravenind intereselor financiare ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, prejudiciul produs fiind în sumă de 2.662.634 lei”, mai informează procurorii.

Anchetatorii mai precizează că Florinel Roraru este cercetat pentru fals în declaraţii şi conflict de interese în legătură cu întocmirea declaraţiilor de avere ce cuprind menţiuni necorespunzătoare realităţii şi luarea unor decizii în cadrul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru soţia inculpatului sau entităţi de la care acesta a beneficiat de foloase de orice natură.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 12 imobile în valoare de 507.746 euro şi asupra unui număr de 688 unităţi bibliofile evaluate la suma de 5.485.450 lei, achiziţionate de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în perioada 2008 – 2012.

Activităţile de urmărire penală vizând probarea participaţiei penale a inculpaţilor au fost realizate cu sprijinul informativ şi tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Conducerea bibliotecii este bănuită de polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor că a cumpărat volume rare și a falsificat documente în care erau menționate achiziții de cărți obișnuite, potrivit unor surse din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Marți dimineață au fost efectuate percheziții la sediul din strada Mendeleev al Bibliotecii Metropolitane, dar și în patru județe: Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița și Teleorman, 16 persoane fiind bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în declarații.

Prejudiciul estimat până în prezent depășește 5 milioane de lei.

Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă