18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialStatul Islamic a revendicat atentatul asupra Consulatul american din oraşul irakian Ebil

Statul Islamic a revendicat atentatul asupra Consulatul american din oraşul irakian Ebil

Statul Islamic a revendicat atentatul sinucigaş care a avut loc,vineri, în apropierea Consulatului american din oraşul irakian Ebil, s-a anunţat sâmbătă pe unele conturi de Twitter atribuite organizaţiei terorist, scrie Mediafax.Consulatul american a fost ţinta atacului, a anunţat SI. Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite, a precizat poliţia.

Poliţia a explicat că incidentul a început cu o explozie a unui dispozitiv exploziv improvizat în zonă. După explozie, o maşină s-a îndreptat spre consulat.Personalul de securitate a deschis focul asupra maşinii, care a explodat dar nu a ajuns în consulat, a precizat un oficial din cadrul poliţiei. Se pare că persoanele din interiorul maşinii au detonat expozibilii cu care era încărcată aceasta, potrivit poliţiei.

Un alt oficial, Hazhar Ismail, a declarat că trei civili au fost ucişi şi alţi cinci au fost răniţi. Ismail este purtătorul de cuvânt al Peshmerga, forţa care apără regiunea kurdă din Irak.

În apropierea consulatului se află şi numeroase baruri, cafenele şi magazine populare în rândul expaţilor şi a angajaţilor consulari.

 

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă