11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăTechPMP susține moțiunea de cenzură depusă de ACL

PMP susține moțiunea de cenzură depusă de ACL

Partidul Mișcarea Populară susține moțiunea de cenzură inițiată de ACL și intitulată "Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriți fraudarea alegerilor de către PSD!".

"Suntem de acord cu ambele propuneri pentru moțiune (OUG 45/2014 care modifică alegerea președintelui României și OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali — n.r.) și le vom susține, însă corect ar fi fost să fim consultați înainte de a fi inițiată. Categoric da. Susținem moțiunea de cenzură", a declarat, vineri, pentru Agerpres, Eugen Tomac.

ACL a depus vineri moțiunea de cenzură intitulată "Victor Ponta pune în pericol statul de drept. Opriți fraudarea alegerilor de PSD".

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că moțiunea este îndreptată împotriva "abuzurilor repetate ale Guvernului Ponta" și a fost inițiată de 171 de parlamentari.

Potrivit lui Iohannis, moțiunea vizează OUG 45/2014 care modifică alegerea președintelui României și OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali.

Cele mai citite

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

Cutremur puternic în apropierea graniței dintre Mexic și Guatemala

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs duminică dimineață în apropierea coastei statului mexican Chiapas, a anunțat Institutul Geologic al Statelor Unite, potrivit Reuters. Cutremurul...
Ultima oră
Pe aceeași temă