19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVâlcea: Medici reținuți, într-un dosar privind pensionări ilegale

Vâlcea: Medici reținuți, într-un dosar privind pensionări ilegale

Doi medici din Drăgăşani au fost reținuți după percheziţiile de marţi, întrucât sunt suspectaţi că au ajutat peste 200 de persoane să primească fraudulos pensii de incapacitate de muncă în baza unor acte false, informează Mediafax.

În acest dosar, procurorii cer arestarea preventivă a celor doi medici, unul care lucrează ca expert în cadrul Cabinetului de expertiză Drăgăşani, aflat în subordinea Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, și un psihiatru la Spitalul Municipal Drăgășani, cei doi fiind acuzați de luare de mită într-un dosar privind pensionări și încadrarea în grade de invaliditate a sute de persoane care nu îndeplineau condițiile în acest sens, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Astfel, potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, medicul Violeta Bică, expert în domeniul asigurărilor sociale la Cabinetul de expertiză Drăgăşani, aflat în subordinea Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, a pretins şi a primit de la 217 persoane sume de bani sau bunuri pentru a asigura pensionarea pentru incapacitate de muncă a unora, chiar şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru a dispune încadrarea în grade de invaliditate superioare celor iniţiale, pentru a asigura în continuare încasarea pensiei pentru incapacitate de muncă cu prilejul revizuirilor periodice, dar şi pentru eliberarea certificatelor medicale de invaliditate pentru ca persoanele solicitante să beneficieze de ajutor social.

Anchetatorii au stabilit că, din sumele pe care le primea, medicul Violeta Bică dădea o parte din bani medicului psihiatru Cristina Florentina Orădan, care profesează la Spitalul Municipal Drăgăşani, ca aceasta să elibereze acte medicale false necesare în dosarul de încadrări sau menținere a gradelor de invaliditate.

Conform procurorilor, “peste 90 la sută dintre persoanele care beneficiază de pensii pentru incapacitate de muncă, urmare examinării de către Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacităţii de muncă din municipiul Drăgăşani, sunt diagnosticate, în mod nereal, cu afecţiuni psihice”.

În cursul zilei de miercuri, cei doi medici vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, Violeta Bică pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la luare de mită, toate în formă continuată, iar Cristian Florina Orădan pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată.

În același dosar, procurorii au început urmărirea penală pe numele altor patru persoane, acuzate de dare de mită, complicitate la dare de mită și trafic de influență. Una dintre cele patru persoane este un polițist din Vâlcea, pe care procurorii îl acuză de complicitate la dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu. Toți cei patru se află sub control judiciar.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au făcut, marţi, 17 percheziţii în judeţele Vâlcea, Olt şi Gorj, într-un dosar de corupţie şi fals în care sunt vizaţi medici, printre locurile percheziționate numărându-se Spitalul din Drăgășani, dar și Cabinetul de expertiză din Drăgășani, aflat în subordinea Casei de Pensii Vâlcea.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă