John Kerry, secretarul de stat american, a afirmat joi că Statele Unite nu duc un război împotriva grupării Stat Islamic (SI), ci "o vastă acţiune antiteroristă", informează Mediafax.
"Statele Unite nu duc un război împotriva Statului Islamic, ci pur şi simplu desfăşoară o vastă acţiune antiteroristă", i-a spus Kerry unei jurnaliste de la postul de televiziune CBS.
John Kerry efectuează în prezent un turneu în Orientul Mijlociu şi Europa, cu scopul de a crea o coaliţie pentru lupta împotriva Statului Islamic în Irak şi Siria.
În cursul unei reuniuni la Jeddah, zece ţări arabe, între care Arabia Saudită, au acceptat joi să se implice alături de Statele Unite în lupta împotriva extremiştilor din cadrul Statului Islamic în Irak şi Siria.
Citește și: Zid comun contra extremiştilor Statului Islamic
Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat miercuri seara pregătit să lanseze atacuri aeriene în Siria împotriva grupării Stat Islamic şi a anunţat că forţele americane vor extinde raidurile pe care le efectuează împotriva jihadiştilor din Irak.
"Obiectivul nostru este clar: vom slăbi şi într-un final vom învinge Statul Islamic", a subliniat preşedintele american, apreciind că jihadiştii sunniţi care au decapitat doi jurnalişti americani aparţin "unei organizaţii teroriste care nu are altă viziune decât masacrul celor care i se opun".
"Acesta este unul dintre principiile fundamentale ale preşedinţiei mele: dacă ameninţaţi America, nu veţi mai fi niciodată în siguranţă", a declarat Obama.
Zece ţări arabe, între care Arabia Saudită, au acceptat joi să se implice alături de Statele Unite în lupta împotriva extremiştilor din cadrul Statului Islamic în Irak şi Siria, potrivit unui comunicat publicat la încheierea unei reuniuni la Jeddah, în prezenţa secretarului de Stat american.
Acest angajament ar putea implica o participare la o "campanie militară coordonată", precizează textul, citat de AFP.
Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Qatar, Oman, Egipt, Irak, Iordania, Liban şi Statele Unite "şi-au declarat angajamentul de a fi unite împotriva ameninţării pe care o presupune pentru regiune şi pentru lume terorismul sub toate formele sale, inclusiv aşa-numitul SI", precizează comunicatul.
Reuniunea de la Jeddah, în vestul Arabiei Saudite, a avut loc la nivel de miniştri ai Afacerilor Externe, între care americanul John Kerry, la o zi de la discursul preşedintelui Barack Obama care s-a declarat dispus să atace SI în Siria şi să aştepte raidurile desfăşurate în Irak de o lună.
Statele prezente la Jeddah au acceptat să "participe fiecare la lupta globală împotriva SI", arată comunicatul.
"Aceasta include oprirea valului de combatanţi străini care tranzitează ţările vecine, contracararea finanţării SI şi a altor extremişti violenţi, respingerea ideologiei lor de ură, încetarea impunităţii şi aducerea lor în faţa justiţiei".
Participanţii promit în plus să "contribuie la eforturile de ajutor umanitar" în favoarea comunităţilor "brutalizate de SI", să ajute statele cele mai expuse ameninţării SI şi "să se alăture numeroaselor aspecte ale unei campanii militare coordonate împotriva SI".
Documentul nu menţionează Turcia, care a fost prezentă la reuniunea de la Jeddah.
La Ankara, o sursă guvernamentală a anunţat că Turcia nu participă la operaţiunile armate ale coaliţiei internaţionale pe care le desfăşoară în prezent Statele Unite.
"Turcia nu va participa la nicio operaţiune armată, ci se va concetra integral pe operaţiunile umanitare", a precizat sursa citată.