0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialProfitul Gazprom a scăzut aproape la jumătate, de la începutul anului

Profitul Gazprom a scăzut aproape la jumătate, de la începutul anului

Gazprom, cel mai mare furnizor de gaze naturale din Europa, a înregistrat un profit în scădere cu 41% în primul trimestru din acest an în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2013, din cauza datoriei pe care Ucraina o are faţă de gigantul rus şi a deprecierii puternice a rublei faţă de euro şi dolar, scrie Mediafax.

Gazprom a înregistrat o scădere a profitului la 6 miliarde de dolari, de la 10,2 miliarde de dolari în primul trimestru din 2013, informează Bloomberg.

Compania a oprit furnizarea de gaze naturale către Ucraina în luna iunie, din cauza datoriilor de 1,45 miliarde de dolari acumulate de guvernul ucrainean pe parcursul anului 2013. Potrivit Gazprom, suma datorată de Ucraina se ridică în prezent la 5,3 miliarde de dolari, după ce a crescut preţul gazului livrat Ucrainei în luna aprilie.

Kievul a declarat că nu recunoaşte această datorie, întrucât majorarea preţului este nejustificată.

Totodată, Gazprom a înregistrat o pierdere de 172 de miliarde de ruble (4,63 miliarde de dolari) din cauza deprecierii monedei naţionale.

Rezultatele din primul trimestru marchează "începutul unui an care nu va fi uşor", au afirmat analiştii Gazprombank, a treia mare bancă din Rusia.

Ei au explicat că, deşi deprecierea rublei poate compensa scăderea preţurilor de export, cel mai important factor negativ rămâne conflictul cu Ucraina.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă