Un număr tot mai mare de democrații din Asia sunt supuse judecății – la propriu, în instanțe. Lista importanților lideri naționali din regiune care s-au confruntat ori urmează să se confrunte cu acuzații penale a crescut atât de mult încât este plauzibil să ne întrebăm dacă democrația în sine poate supraviețui în unele dintre aceste țări.
Probabil că cele mai grave acuzații au fost aduse liderei opoziției din Bangladesh, Khaleda Zia, care a fost acuzată de crimă într-un caz ce merge cu mulți ani în urmă.
Fostul prim-ministru al Indiei, Manmohan Singh, care a pierdut puterea cu mai puțin de un an în urmă, a fost anchetat de procurori în legătură cu acuzații de corupție în privatizarea unor mine de cărbune în timpul guvernării sale. După o lovitură de stat militară care a înlăturatguvernul său ales democratic, fostul prim-ministru al Thailandei, Yingluck Shinawatra, riscă acuzații de abuz în serviciu cu privire la subvențiile pentru orez.
Apoi, mai există și saga de lungă durată a liderului opoziției din Malaezia și fost vicepremier, Anwar Ibrahim. Condamnarea sa pentru acuzații de sodomie îi va interzice accesul la politică timp de cinci ani, într-un moment în care opoziția reprezintă cea mai serioasă provocare pentru Organizația Națională Unită Malaeziană (ONUM), aflată la guvernare, de când țara și-a câștigat independența față de Imperiul britanic în 1958. Mai mult, fiica lui Anwar a fost reținută pentru că a contestat integritatea procesului la care este supus tatăl ei într-un discurs în Parlamentul malaezian, din care face parte ca membru ales cu drepturi depline.
Fiecare dintre aceste procese, influențate politic, are origini diferite, desigur. Și fiecare a fost sau se va desfășura în sisteme judiciare care variază enorm din punct de vedere al dezvoltării și independenței. Cu toate acestea, toate au ridicat întrebări, în grade diferite, cu privire la domnia legii și perspectiva pentru un viitor democratic în fiecare dintre aceste țări.
Cercetarea lui Singh de către anchetatorii guvernamentali este probabil cel mai puțin îngrijorător caz, deoarece democrația din India e solidă, iar sistemul său judiciar este teribil de invidiat pentru independența sa. Susținătorii săi de acasă și din străinătate nu ar trebui să se teamă pentru drepturile lui ori că acest caz va deveni o jucărie politică menită să țină la respect Partidul Congresului, de opoziție. Desigur, abilul prim- ministru Narendra Modi este prea deștept chiar și doar pentru a lua în calcul o încercare de a distorsiona investigația cu privire la Singh pentru motive de partid.
Din păcate, fidelitatea față de independența justiției și domnia legii nu pot fi garantate atât de total în celelalte cazuri. Bangladesh, cea de-a patra democrație musulmană din lume, a avut un record istoric neuniform în acest sens, sugerând posibilități de intervenție politică în cazul împotriva lui Zia, fie doar și pentru că funcționarii sunt dornici să intre în grațiile noului prim-ministru, Sheikh Hasina.
Aversiunea reciprocă a celor doi lideri este legendară și de lungă durată. Fiecare a fost prim-ministru și amândoi au căutat, cât timp au fost la guvernare, să se folosească de instanțe pentru a-l ține pe celălalt departe de putere sau chiar de viața politică – aparent fără nici o preocupare pentru costuri. Acuzațiile de crime adusă acum lui Zia au stârnit deja proteste și ar putea provoca masive tulburări civile dacă un proces chiar va avea loc, periclitând succesul economic pe care țara l-a avut sub conducerea lui Hasina. Și totuși, anchetatorii guvernamentali, care până la urmă răspund în fața prim-ministrului, fac presiuni ca acest caz să continue.
Procesul care se conturează pentru Shinawatra în Thailanda și condamnarea cu repetiție a lui Ibrahim în Malaezia nu au nici măcar o urmă de independență judiciară. Înlăturarea lui Shinawatra de către armată a fost clar o încercare a generalilor țării de a pune capăt prin forță buclei electorale pe care ea și fratele ei, Thaksin Shinawatra – la rândul său, fost prim-ministru, înlăturat de la putere printr-o lovitură militară în 2006 –, au avut-o în Thailanda de aproape 15 ani.
Așa încât, acum, generalii și aliații lor din elita Bangkok-ului par hotărâți să dea timpul înapoi. Dar calmul actual al forțelor pro-Thaksin nu ar trebui să reprezinte o încurajare pentru nimeni în a crede că armata poate suprima democrația din Thailanda pentru totdeauna, fără luptă.
Din păcate, Malaezia ar putea fi curând expusă la același tip de proteste violente și declin economic care au gripat Thailanda în anii recenți. Aici pare clar că interesul politic al ONUM a fost cel care a dictat ca liderul-cheie al opoziției din țară să fie judecat pentru acuzații pe care nici o democrație reală care adoptă domnia legii nu
s-ar gândi să le accepte. Mai mult, să fie judecat pe baza unor probe pe care nici o instanță cu adevărat independentă nu le-ar accepta.
Liderii politici din Thailanda și Malaezia, dar și din alte țări din regiune, au spionat modelul inițiat de fondatorul Singapore și liderul său de lungă durată, Lee Kuan Yew, care a murit recent. Totuși, drumul pe care ambele țări au luat-o nu este drumul lui Lee. Da, sistemul acestuia i-a permis să rămână la putere 31 de ani și s-a folosit de instanțele civile – nu penale – pentru a-și hărțui rivalii. Dar Lee s-a bazat de asemenea pe elemente de contestație democratică pentru a se asigura că meritocrația triumfă în fața nepotismului.
Această formulă a susținut o rapidă consolidare a bunei guvernări, bazată pe standarde riguroase de comportament oficial care au limitat puterea arbitrară a elitei. Dar trimiterea rivalilor în boxa acuzaților nu are șanse să producă efecte similare.
Yuriko Koike, fost ministru al apărării și consilier pentru securitate națională în Japonia, a fost președinta Consiliului General al Partidului Japonez Liberal Democrat și în prezent este membră a Parlamentului național.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
