Ministerul Educației a început procedura de demitere a lui Vasile Astărăstoae din funcția de rector al UMF Iași, după ce profesorul doctor a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese de Înalta Curte de Casație și Justiție, informează Hotnews.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a solicitat imediat după verdictul ICCJ revocarea lui Vasile Astarastoae din funcția de președinte al Colegiului Medicilor din România și cea de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași.
Ministerul Educației a început procedura de demitere a lui Astarastoae din funcția de rector al UMF Iași, iar Ministerul Sănătății ”a transmis Colegiului Medicilor (CMR) adresa ANI privind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând punerea în aplicare a acesteia”.
În replică, Colegiul Medicilor (CMR) a solicitat Ministerului Sănătății documentele și motivarea sentinței Înaltei Curți, invocând că CMR nu a fost parte din procesul în care a fost condamnat președintele CMR. Ministerul Sănătății s-a conformat și a transmis Colegiului documentația completă. De atunci, niciun răspuns de la Colegiul Medicilor.
Vasile Astărăstoae a pierdut, în data de 5 iulie, procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost declarat în conflict de interese prin decizie irevocabilă. Astărăstoae mai are pe rolul instanțelor de judecată un dosar de incompatibilitate, unde încă nu există o decizie definitivă.