19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialFonduri suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

Fonduri suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare şi inovare

Ministerul Fondurilor Europene a suplimentat cu 60 milioane de euro bugetul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice pentru cercetare, dezvoltare şi inovare.

Astfel, au fost semnate contracte de finanţare pentru toate cele 17 proiecte aflate pe lista de rezervă care au obţinut 26 de puncte, în urma procesului de evaluare şi selecţie, şi care îndeplineau în continuare criteriile de eligibilitate. Aceste noi finanţări au fost acordate datorită suplimentării bugetului apelului cu 50 milioane de euro, economii identificate în cadrul programului, la care s-au adăugat alte 10 milioane de euro, economii realizate în cadrul axei prioritare 2.

„Suplimentarea bugetului alocat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi semnarea acestor contracte au o importanţă extrem de mare pentru dezvoltarea infrastructurii publice în acest domeniu. Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea reprezintă motorul dezvoltării unei societăţi bazate pe cunoaştere în scopul asigurării unei vieţi mai bune pentru români şi a dezvoltării economiei locale”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă