Ion Orlando Bănică, reprezentantul SC RO Ecologic Combustibil Alternativ SRL a fost reținut de procurorii DNA pentru dare de mită în formă continuată.
El este acuzat de anchetatori că în perioada 2012 – 2014, a remis unor funcţionari cu atribuții de conducere și control din cadrul Agenției pentru protecția Mediului Dâmbovița și Gărzii de Mediu Dâmbovița, sume de bani și bunuri în schimbul „protecţiei” pe care aceștia au asigurat-o agentului economic S.C. RO ECOLOGIC COMBUSTIBIL ALTERNATIV S.R.L. cu prilejul controalelor efectuate referitor la modul de preluare, depozitare şi procesare a deşeurilor la punctul de lucru Fieni, inclusiv prin furnizarea de informații nedestinate publicității.
Suspectului Bănică Ion Orlando i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile formulate, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.