Vârful Everest a pierdut 2,8 de centimetri din înălţime, după cutremurul din Nepal care a avut 7,8 grade pe scara Richter, potrivit măsurătorilor făcute din satelit, transmite Digi 24.
Astfel, măsurători făcute cu satelitul european Sentinel-1A arată că, la o zi după cutremurul din Nepal, muntele Everest a pierdut din înălţime 2,8 centimetri. Acesta avea, potrivit ultimelor măsurători oficiale, 8.848 de metri în cel mai înalt vârf al său.
Mii de credincioşi budişti s-au adunat la unul dintre cele mai mari temple din Kathmandu, unde au aprins lumânări pentru victime şi s-au rugat pentru cei care au pierdut tot în urma seismului devastator.
Echipele de salvare au scos de sub dărămături un bărbat de 101 ani. Autorităţile spun că bătrânul a rezistat şapte zile în ruinele casei sale din nord-vestul ţării. Medicii spun că nu a suferit decât răni minore la o gleznă şi că în rest este în stare bună. Alte trei femei au fost găsite în viaţă printre dărâmături într-una dintre cele mai lovite localităţi din Nepal.