31.8 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSportFOTO. Traian Băsescu îl trimite pe Ponta la biblioteca Uniunii Europene

FOTO. Traian Băsescu îl trimite pe Ponta la biblioteca Uniunii Europene

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a reacţionat, vineri, la declaraţiile premierului Ponta din şedinţa de guvern referitoare la interzicerea vânzării de masă lemnoasă pentru o perioadă limitată de timp. Într-o postare pe contul său de Facebook, Traian Băsescu îi sugerează lui Ponta să citească Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană pentru a vedea că unul dintre principiile de bază ale Uniunii Europene este libera circulaţie a mărfurilor. Şi asta nu e tot. Fostul şef de stat îi spune premierului că dacă ar citi şi articolul 191 al Tratatului de la Lisabona ar putea să înteleagă care sunt paşii de urmat pentru elaborarea unuui program de protejare şi salvare de la exploatare iraţională a pădurilor ca resursă naturală.

"Neştiutorii de carte

VVPonta ameninţă public Ministerul Justiţiei că va da afară tot personalul dacă, pînă la următoarea şedinţă de guvern, nu-i prezintă soluţii pentru limitarea exporturilor de masă lemnoasă neprelucrată.
Nu face asta, că o să le plăteşti salariile.
Dacă Ponta şi trîmbiţele propagandei lui vor să nu fie ridicoli şi să nu fie căpăciţi peste ceafă de Comisia Europeană, nu au a se atinge de libera circulaţie a mărfurilor, care este una din libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene.
Ce poate face guvernul este să elaboreze urgent un program de protejare şi salvare de la exploatare iraţională a pădurilor ca resursă naturală.
Vă asigur că nimeni în UE nu va protesta în faţa unui program de utilizare prudentă şi raţională a pădurilor în România, dar oricine va protesta în faţa unui program de îngrădire a liberei circulaţii a mărfurilor, fie această marfă şi buşteni sau cherestea.
Deci, Ponta dragă, dacă vrei să faci un bine minimal ţării, citeşte şi tu Tratatul de la Lisabona – la care eu am lucrat timp de trei ani şi pe care l-am semnat, iar Parlamentul României l-a ratificat – şi vezi că articolul care te ajută în găsirea soluţiei se află la capitolul mediu şi are numărul 191 .
Concluzie: nu îngrădirea liberei circulaţii a mărfurilor este soluţia, ci lansarea imediată a unui program de utilizare prudentă şi raţională a pădurii care să fie aprobat prin lege în regim de urgenţă. Prin acest program poţi limita drastic tăierile de pădure.
Văd că altfel ai rămas cu aceleaşi probleme din vremea MTO, adică nu citeşti şi faci politica naţională după ureche", 
 a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

Nici preşedintele Iohannis nu scapă de remarcile fostului şef de stat. Traian Băsescu îi recomandă şi lui să citească Tratatul de la Lisabona."Cu siguranţă şi domnului Iohannis i-ar prinde bine citirea Tratatului de la Lisabona. I se mai spune şi TUE şi l-ar ajuta în dialogul cu domnul Ponta, veşnicul urechist", a mai scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

Cele mai citite

Hunor, despre opțiunea UDMR privind data alegerilor prezidențiale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că varianta corectă pentru organizarea alegerilor prezidenţiale este 30 noiembrie pentru primul tur de scrutin şi 8 decembrie...

AUR, despre donarea sistemului Patriot Ucrainei: “Un adevărat act de trădare!”

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat trimiterea unui sistem Patriot către Ucraina, iar reacțiile au curs lanț de atunci. Lilian Scripnic, deputat...

S-au redus 16 funcţii conducere şi 87 funcţii execuţie la Ministerul Educației

Guvernul a aprobat o hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației. Conform actului normativ, se stabilesc structura organizatorică, funcțiile și atribuțiile generale și specifice ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă