16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportUPDATE: Fina lui Dragnea, noul ministru al Dezvoltării, a depus jurământul de...

UPDATE: Fina lui Dragnea, noul ministru al Dezvoltării, a depus jurământul de învestire. Ce a declarat Iohannis

UPDATE: Klaus Iohannis i-a urat succes,miercuri, lui Sevil Shhaideh, noua ministră de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

“Preluaţi un minister greu dar aveţi marele avantaj că sunteţi de mai mulţi ani în Minister şi cunoaşteţi foarte bine şi problemele şi soluţiile. Vă doresc un mandat de succes”, a declarat Iohannis.

UPDATE: Sevil Shhaideh a depus, miercuri, la ora 17.00, jurământul de învestitură în funcţia de ministrul a Dezvoltării Regionale.

UPDATE: Preşedintele Klaus a luat act de demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de ministru al MDRAP şi a semnat decretul de numire în funcţie a lui Sevil Shhadeh, secretar de stat în acelaşi minister. 

———

Noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei va fi Sevil Shhaideh, secretar de stat în MDRAP, care va depune jurământul la ora 17.00, a declarat, miercuri, ministrul Telecomunicațiilor, Sorin Grindeanu, relatează Mediafax

Victor Ponta este cel care a transmis propunerea de a o numi pe Shhaideh la ministerul Dezvoltării preşedintelui Klaus Iohannis

Sorin Grindeanu a precizat că portofoliul de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va fi preluat de Sevil Shhaideh, din Constanța, aceasta fiind secretar de stat în MDRAP.

”Ședința Comitetului Executiv al PSD a fost amânată deoarece la ora 16.30 va depune jurământul noul ministru al Dezvoltării, este vorba de doamna secretar de stat Sevil Shhaideh. Nu ne-au anunțat deocamdată data la care a fost reprogramată ședința”, a declarat Grindeanu.

Cine este Sevil Shhaideh

Sevil Shhaideh are 50 de ani și este fina lui Liviu Dragnea, dar și a președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.

Ea a fost director al Direcției Sisteme Informatice din Consiliul Județean Constanța în perioada 1993-2007, apoi, până în 2012, a condus Direcţia Proiecte din CJ Constanţa. Aceasta a devenit secretar de stat în MDRAP în 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit ministru.

Citeşte şi: Şedinţa PSD în cazul lui Dragnea, amânată. Care este motivul

Postul de ministrul al Dezvoltării a rămas vacant după ce Liviu Dragnea a demisionat în 15 mai, în ziua în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Anterior, acestei numiri surse precizau că pentru postul de ministru al Dezvoltării sunt două propuneri – Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

Ministrul demisionar al Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu comisarul UE pentru politici regionale, Corina Creţu, despre succesorul său la minister, astfel încât persoana care va fi nominalizată să aibă susţinerea tuturor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă