Agresorul reporterului B1TV, Mădălina Dicu, spune că îi pare rău pentru ce a făcut dar că atunci când a lovit-o aceasta a fost provocat. Apoi, bărbatul, în vârstă de 65 de ani a declarat că nu-l interesează Antena și că a mers acolo pentru o problemă referitoare la pensie.
Alexanndru Gheorghiu, spune că dacă ar vedea-o i-ar da flori.
Citește și: Bâlbâieli grave în ancheta agresiunii jurnalistei B1TV
”Nu mi-am schimbat declarația. Am recunoscut că am împins-o cu piciorul, nu a fost o lovire. Nu am 50 de ani, am aproape 66 ani. Regret foarte mult fapta, nu am făcut până acum așa ceva, nu mă caracterizează", a declarat pentru B1Tv agresorul la ieşirea de la audieri.
"Am fost la mittingul ăsta. Singurul post care credeam că ascultă doleanțele la pensionari e Antena 1, de aceea m-am dus acolo. Nu ca simpatizant. Nu mi-a pus mie microfonul. Punea microfonul la un grup care are ceva de spus. Eu am spus: eu consider că ce faceți e o provocare. Și atunci a început cu aceleași întrebări: Gâdea v-a trimis, Badea v-a trimis? Eu când i-am zis că consider că e o provocare, ea a continuat. Ea m-a făcut idiot, cretin. Și de aici a degenerat”, a afirmat bărbatul.
”La un moment dat ea s-a întors cu spatele și am împins-o cu piciorul. O rog să mă ierte dacă poate, dacă nu ce o decide legea. Am spus că regret foarte mult. Mi-e rușine de mine, de familia mea, de toată lumea. Nu mă caracterizează așa ceva”, a mai spus agresorul jurnalistei.
Declaraţiile protestatarului sunt infirmate, însă, atât de către victima sa, cât şi de către martori. La Poliție s-a prezentat şi apărătorul Mădălinei Dicu, jurnalistul Cristi Dorombach, care a infirmat ipoteza unei provocări.
”Nu am văzut niciun gest de provocare (n.r. din partea Mădălinei Dicu), a mers prin spatele meu și a agresat-o pe colega voastră. A agresat-o și apoi a vrut să fugă. Am încercat să îl rețin și să îl duc către forțele de ordine din zonă”, a declarat jurnalistul la ieşirea de la audieri.
Mădălina Dicu a declarat pentru B1TV că este revoltată de minciunile bărbatului.
Agresorul, Alexandru Gheorghiu, a fost identificat, la câteva ore după incident, şi dus la Secţia 22 pentru audieri. Acum este urmărit penal pentru loviri și alte violențe, precum şi pentru tulburarea ordinii şi liniștii publice.