12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechMonica Macovei, acuzații la adresa premierului bulgar

Monica Macovei, acuzații la adresa premierului bulgar

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, luni, la Sofia, că premierul bulgar, Boiko Borisov, nu are nicio intenţie să lupte împotriva corupţiei, informează Mediafax.

“Vorbele premierului vostru, potrivit cărora nu există nicio încercare reală de luptă împotriva corupţiei în România, în timp ce arestările unor politicieni la nivel înalt au legătură cu afilierea politică, sunt un semn rău”, a afirmat Macovei, care a fost invitată în Bulgaria la o dezbatere pe tema luptei împotriva corupţiei.

Citeşte şi: Monica Macovei, premiată de bulgari. Care este motivul

Mai mult, europarlamentarul a declarat că Boiko Borisov nu are nicio intenţie de a duce un război real împotriva corupţiei. În acest context, Macovei a sugerat investigarea politicienilor.

“Trebuie să existe oameni cu poziţii ferme, atât procurori, cât şi judecători”, a răspuns Macovei, întrebată privind pericolele pe care le-ar putea genera astfel de politici.

Ea a adăugat că în România au fost investigaţi politicieni indiferent de afilierea lor politică, inclusiv persoane apropiate celor de la guvernare.

“Voi aveţi în Bulgaria un politician care este dispus să facă ceva în această privinţă? Am fost întrebată dacă aş accepta să devin ministru al Justiţiei în Bulgaria şi am spus «Da», dar nimeni nu a venit să mă caute. Nimeni nu vrea să lupte împotriva practicilor corupte, pentru că politicienii vor deveni victime”, a apreciat Macovei.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă