Patru persoane au fost transportate la spital, marţi seară, în urma unui accident produs pe DN 7, după ce un tânăr de 18 ani a pierdut controlul autoturismului şi a ajuns pe contrasens unde a lovit o autoutilitară, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc pe DN 7, între Deva și Arad, în localitatea hunedoreană Mintia, potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Judeţene Hunedoara, agent principal Laura Bradu.
„Șoferul unui autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, a pierdut controlul volanului, mașina a derapat, a intrat pe contrasens și a lovit o autoutilitară. În urma accidentului, patru persoane au ajuns la spital”, a declarat Bradu.
Unul dintre pasagerii autoturismului, aflat pe bancheta din spate, a rămas prins între fiarele contorsionate și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a fi scos din maşină.
Şoferii celor două autovehicule implicate în accident și doi pasageri din autoturism au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Deva, iar potrivit medicilor, în starea cea mai gravă este bărbatul descarcerat, care a suferit traumatisme grave, ceilalţi având răni uşoare.
Șoferul care a provocat accidentul are 18 ani şi deține permis de conducere de șase luni.
Traficul rutier pe DN 7 în zona producerii accidentului a fost blocat aproximativ două ore.