Întâi a fost o surpriză plăcută, apoi a fost una mare de tot, iar acum lucrurile devin cât se poate de serioase. Andreea Mitu e la un pas de sferturi la Roland Garros!
Pe Terenul 2, presa stă în loja jucătorilor, așa căam nimerit exact între cele două echipe: în dreapta mea Team Romania, cu Ion Ţiriac ca musafir şi în stânga, Team Italia, încurajând şi în spaniolă şi în italiană. De parcă un meci ca acesta, cu răsturnări de situaţie şi cu puncte spectaculoase nu ar fi destul să te bage în toate frisoanele, văzut de la doi metri, între cele două curente de emoţie aproape palpabile emanând dinspre cele două tabere, este palpitant dar şi sufocant.
Pe teren, este o linie de comunicaţie permanent deschisă între jucători, între jucători şi public, între jucători şi echipele lor, şi uneori şi între cele două echipe. Multe chestii nevăzute la tv se intersectează pe acolo pe lângă traiectoriile mingilor: încurajări, aplauze, plângeri, alte încurajări, este un dialog şi un transfer continuu de susţinere între teren şi margine. De fapt, tenisul este un efort de echipă, dar un pic diferit. Jucătorul este cel care trebuie să execute, e adevarat, dar echipa este acolo pentru a-i aminti că poate să execute.
Andreea a avut nevoie de ceva timp să intre în meci. „Am emoţii”, spunea ea pe un ton amărât spre lojă. „Haide, haide! Mişcă-te şi ai răbdare!” Odată ce a început să se mai liniştească şi să stea în schimburi mai mult, a început să simtă jocul şi să recupereze handicapul cu care începuse primul set.
Citește articolul complet pe Treizecizero.ro
