6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosarul ICA. Ce urmează în cazul Voiculescu

Dosarul ICA. Ce urmează în cazul Voiculescu

Procesul penal referitor la privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare a fost amânat după ce, marţi, cei 12 inculpaţi, printre care şi Dan Voiculescu, au susţinut ultimul cuvânt. Avocaţii au primit termen până astăzi pentru a depune concluzii scrise, după care instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti va rămâne în pronunţare.

Dan Voiculescu a susţinut, marţi, în ultimul cuvânt, că rechizitoriul dosarului privatizării Institutului de Cercetări Alimentare este “inco­rect” şi “bazat pe falsuri, nu pe probe”, şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost “vânat” de procurori, fără a fi chemat la DNA. La rândul său, Gheorghe Mencinicopschi (fost director ICA) a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, iar Corneliu Popa (fost preşedinte al ADS) a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate. Fostul director al GRIVCO, Sorin Pantiş, a susţinut că în dosarul ICA nu există prejudiciu, în ultimul cuvânt dat inculpaţilor în dosarul ICA.

Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi. În cadrul pledoariilor finale, apărătorii au cerut şi ridicarea sechestrului asigurător pus în cazul mai multor inculpaţi.

Procurorul DNA a prezentat concluziile finale în dosarul ICA, cerând magistraţilor de la CAB să respingă apelul inculpaţilor, cererea de schimbare a încadrării juridice din spălare de bani în tăinuire şi contestaţia fiicelor lui Voiculescu privind sechestrul asigurător.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut schimbarea încadrării juridice din art. 29 lit. c în art. 29 lit. b şi c din Legea 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Articolul menţionat, care se referă la spălarea banilor, prevede că această infracţiune este constituită de “ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera b), dar şi de “dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea­ ­provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera c).

Reamintim că pe 26 septem­brie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai dispus condamna­rea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene.   

Cele mai citite

Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a vizitat pe Donald Trump în Florida

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a efectuat o vizită la președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia din Florida, potrivit surselor...

Ninsorile masive din Europa Occidentală creează haos: trafic paralizat și Turnul Eiffel închis temporar

Ninsorile abundente din Europa Occidentală au provocat perturbări majore ale transportului rutier și feroviar, iar Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza condițiilor...

Ucraina va primi 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială

Ucraina va primi un pachet de ajutor de 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială, destinate scopurilor sociale și umanitare, potrivit premierului Denis...
Ultima oră
Pe aceeași temă