31.8 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialTarom negociază cu Astra şi Gothaer pentru asigurarea flotei anul viitor

Tarom negociază cu Astra şi Gothaer pentru asigurarea flotei anul viitor

Astra Asigurări şi Gothaer România au depus oferte pentru asigurarea flotei Tarom în perioada1 septembrie 2014 – 30 august 2015, informează Mediafax.

"Licitaţia a început în luna iunie. Negocierile privind semnarea poliţei sunt în fază avansată. În scurt timp va fi stabilit câştigătorul şi se va semna contractul de asigurare", au mai spus sursele citate.

În prezent, flota Tarom este asigurată de Astra, care a câştigat o licitaţie organizată în vara anului 2013.

Astra a câştigat în luna iulie a anului trecut, pentru al şaptelea an consecutiv, licitaţia organizată de Tarom pentru asigurarea aeronavelor şi răspunderea faţă de pasageri, contract valabil în perioada 1 septembrie 2013 – 30 august 2014.

Flota Tarom este formată din 24 aeronave, dintre care două Airbus 310-325, patru Airbus 318-111, patru Boeing 737-300, patru Boeing 737-700, o aeronavă Boeing 737-800, şapte aeronave ATR 42-500, respectiv două aeronave ATR 72-500.

Astra este liderul pieţei locale a asigurărilor după veniturile aferente anului 2013, cu subscrieri de 921,4 milioane de lei. Compania este deţinută indirect de către omul de afaceri Dan Adamescu.

Grupul german Gothaer a intrat pe piaţa românească în octombrie 2012, prin preluarea a 67% din capitalul social al Platinum Asigurări.

Ulterior, prin mai multe achiziţii, grupul german a ajuns la o cotă de 100% din capitalul subsidiarei din România.

Înfiinţat în 1820, grupul Gothaer are peste 3,5 milioane de clienţi şi a raportat venituri din prime de peste 4 miliarde de euro la nivelul anului 2013.

Cele mai citite

Românii caută cu disperare revanșa pentru umilințele trăite

Timp de cel puțin trei zile, românii au luat în stăpânire sleitele spirite ale burgurilor germane: München, Köln și Frankfurt. Adunați de peste mări și țări, veniți...

Vor putea fi testate pentru alcool și substanțe psihoactive și persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică

Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care modifică Codul Rutier. Conform noilor reglementări, persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică vor...

Medic militar acuzat de luare de mită, 29 de acte materiale

Procurorii militari de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au decis să trimită în instanță acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul lui Alexandru-Florin Săvulescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă