12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialLocuinţa unui lider Hamas, bombardată de Israel

Locuinţa unui lider Hamas, bombardată de Israel

Locuinţa liderului Hamas Ismaïl Haniyeh din Fășia Gaza a fost bombardată de către aviația israeliană, a anunțat fiul acestuia.

"Inamicul israelian a bombardat casa noastră în cursul a două atacuri", a declarat Abed Salam Haniyeh, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

Bombardamentele şi tirurile de artilerie israeliene s-au intensificat marţi dimineaţa, în Fâşia Gaza, provocând moartea a 17 persoane, dintre care cel puţin patru copii.

Liderul Hamas în Fâşia Gaza a apărut pe 21 iulie la televiziunea Hamas şi a reiterat condiţiile mişcării islamiste în vederea unui armistiţiu de încetare a focului cu Israelul.

Cel puţin patru civili au fost, ucişi, luni în Israel de un obuz de mortier lansat din Fâşia Gaza, în timp ce şapte copii palestinieni au fost ucişi într-o tabără de refugiaţi.

Recent, Consiliul de securitate al ONU a adoptat o declaraţie unanimă în care îndeamnă la un "armistiţiu umanitar imediat şi fără condiţii" în Fâşia Gaza, mai arată sursa citată.

De asemenea, liderii francez, american, german, britanic şi italian şi-au afirmat luni, în cadrul unei discuţii prin telefon, intenţia de a "intensifica" "presiunea" pentru o încetare a focului în Gaza.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă