Vă puteți petrece un weekend liniştit citind o minunată carte de nuvele scrisă de celebrul prozator Eric-Emmanuel Schmitt – “Cei doi domni din Bruxelles”, apărută la editura Humanitas Fiction.
Modesta croitoreasă Geneviève nu bănuieşte că viața ei banală în cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmărită cu sufletul la gură de un cuplu de binefăcători misterioşi care trăiesc astfel prin procură experiențele ce le sunt refuzate.
Într-un orăşel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai ataşat de câinele lui ciobănesc decât de semenii săi. Fie că se află la Viena, fie la Copenhaga, între Constanze şi Georg intervine mereu umbra unui terț. În îndepărtata Islandă, Magnus şi Alba trăiesc coşmarul pierderii unui copil, iar la Paris Séverine şi Benjamin îl trăiesc pe cel de a nu fi avut unul.
În cele cinci nuvele din volumul de față, Eric-Emmanuel Schmitt încearcă să aducă la lumină iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeşte niciodată, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar şi pentru cel care le încearcă. Deși mereu trecute sub tăcere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcătuiesc adevărul unui destin.