21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTamara Buciuceanu Botez a fost internată de urgență

Tamara Buciuceanu Botez a fost internată de urgență

Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată de urgență, joi, la Spitalul Elias din București, au declarat pentru Mediafax reprezentanții instituției medicale.

“E internată de ieri, este în terapie intensivă, dar e conștientă, e cooperantă, nu e intubata sau ventilată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță.

“Aceasta internare a survenit pe fondul decompensării unei boli cardiace mai vechi. Niște probleme cardiace mai vechi acutizate”, a mai spus acesta, care a adăugat că actrița va mai rămâne internată cu siguranța câteva zile.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită “Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din “Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din “Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din “Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

 
 
 
 

Cele mai citite

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Elevii români, medaliați la Olimpiada Balcanică de Matematică. Mesajul ministrului Educației

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă