19.6 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO. 20 iunie 1867 - Generalul român Pomuţ cumpără ALASKA, de la...

FOTO. 20 iunie 1867 – Generalul român Pomuţ cumpără ALASKA, de la RUŞI, pentru Statele Unite

Acum 148 de ani, la data de 20 iunie 1867, preşedintele SUA, Andrew Johnson, a anunţat oficial că a cumpărat de la Rusia peninsula Alaska.

În echipa de negociatori americani s-a aflat George Pomuţ, general de origine română. El i-a convins pe ruşi să vândă Alaska la un preţ care, astăzi, pare derizoriu: 7,2 milioane de dolari.

La momentul tranzacţiei, Alaska era una dintre cele mai sărace şi mai slab populate provincii ale Imperiului Ţarist, resursa ei “tradiţională” fiind blănurile de vidră. Până la momentul vânzării către SUA, Rusia nu i-a evaluat corect nici potenţialul economic, nici importanţa strategică.

La scurt timp după ce Statele Unite au cumpărat Alaska, în peninsulă a început goana după aur. Fenomenul a adus în Alaska mii de colonişti, a căror prezenţă a impulsionat dezvoltarea zonei.

Iniţial, Alaska  a avut regimul unei provincii militare, fiind controlată de Armata SUA.

Alaska a primit statutul de teritoriu al SUA abia în anul 1912 şi a fost declarată stat component al SUA la data de 3 ianuarie 1959.

În anul 1968, în Alaska s-a descoperit ţiţei, ceea ce a dat un nou impuls economiei locale. În prezent, principalele resurse ale statului Alaska sunt petrolul şi gazele naturale.

George Pomuţ: român din Ungaria, general al Statelor Unite şi consul în Rusia

George Pomuţ (1818 – 1882) s-a  născut într-o familie de români ortodocşi din Gyula (Jula), de pe actualul teritoriu al Ungariei. A urmat studii de drept, precum şi studii militare la Viena şi la Saint Etienne (Franţa). În anul 1848, Pomuţ a luptat de partea revoluţionarilor maghiari, împotriva armatei austriece.

După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, pentru a nu fi trimis în închisoare de regimul habsburgic, Pomuţ a emigrat în America.

La data de 15 martie 1855, George Pomuț a obținut cetățenia Statelor Unite.În anul 1861 s-a înrolat în trupele statelor din nordul SUA, ca locotenent. După o carieră militară strălucită, Pomuţ ajunge, în 1865, la gradul de general de brigadă, iar în 1866 este numit consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg. Aceasta este calitatea oficială în care George Pomuţ a participat la negocierile dintre SUA şi Rusia pentru Alaska.

După moartea lui, în anul 1882, Pomuţ a fost înmormântat la Smolensk (Rusia).

Statele Unite continuă să-i recunoască meritele, chiar şi mult după dispariţia lui. O navă americană din clasa Liberty a fost denumită USS George Pomutz şi fost utilizată de SUA între anii 1944 – 1970.

La data de 9 iulie 1997, preşedintele Bill Clinton, venit în vizită la Bucureşti, l-a menţionat pe generalul de origine română George Pomuţ drept unul dintre făuritorii Americii de azi.

Citeşte şi:  FOTO. 95 de ani de la unirea Transilvaniei cu România: Ce s-a întâmplat la Trianon pe 4 iunie 1920

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Încă o țară europeană recunoaște statul Palestina

Parlamentul Sloveniei a votat un decret de recunoaştere a statului Palestina, prin decizia în forţă a coaliţiei de guvernământ care a respins o moţiune...

Salvamont Maramureș a recuperat doi cetățeni ucraineni din zona montană a județului

Doi cetăţeni ucraineni au fost recuperaţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră din Munţii Maramureşului, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont,...

Jaqueline Cristian și Anca Todoni, în optimile turneului WTA Bari

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian și Anca Todoni s-au calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă