Direct sau indirect, DNA decimeazǎ vârfurile clasei politice. “Decimeazǎ” (adicǎ eliminǎ unul din zece) e un eufemism, pentru cǎ în anumite categorii, cum ar fi cea a preşedinţilor consiliilor judeţene sau a primarilor de sector şi ai marilor oraşe, proporţia celor atinşi de spectrul cercetǎrii penale tinde sǎ depǎşeascǎ jumǎtatea – dacǎ nu a şi fǎcut-o deja, eu recunosc cǎ am pierdut şirul.
PSD are probleme majore la vârf. Nu doar cǎ actualul preşedinte este cercetat penal – acuzaţia legatǎ de contractul lui Şova cu complexurile energetice rămâne în picioare, chiar dacǎ deputaţii nu au fost de acord cu anchetarea conflictului de interese. Cel dinainte (Geoanǎ) este vizat într-un dosar de luare de mitǎ care-l are ca personaj principal pe Vanghelie, dosar din care fostul ministru de Externe s-a ales cu nişte ceasuri puse sub sechestru, ceea ce nu face bine la imagine. Dacǎ-i adǎugǎm pe Adrian Nǎstase, condamnat de douǎ ori, şi pe Iliescu, care n-ar avea cum sǎ scape dacǎ dosarul Mineriadei ar fi redeschis pe bune, avem o galerie de onoare de toatǎ frumuseţea.
Ar mai fi de enumerat lungul şir de vicepreşedinţi ai partidului din generaţii mai vechi (Hrebenciuc, Mitrea, Vanghelie) sau mai noi (Dragnea, Şova, Vâlcov) şi lideri de organizaţii judeţene care au fost condamnaţi sau sunt urmǎriţi penal pentru a avea imaginea unui partid decapitat. Atât de decapitat, încât recent a trebuit sǎ recurgǎ la un personaj din afara partidului pentru a asigura interimatul funcţiei de prim-ministru.
De cealaltǎ parte, nici PNL nu se simte mai bine. Cu patru foşti miniştri condamnaţi definitiv (Remeş, Dobriţoiu, Fenechiu, Chiuariu, ultimul executându-şi pedeapsa la locul de muncǎ – adicǎ în Comisia juridicǎ a Senatului) şi un al cincilea (Vosganian) scǎpat de cercetare în mod ruşinos, nu pare a se deosebi de PSD decât prin cantitate. Dar şi asta e relativǎ, cǎci numǎrul demnitǎţilor deţinute în ultimul an de liberali e şi el mult mai mic – deci, în procente, am ajunge la cifre de acelaşi ordin. Cam la fel stau lucrurile şi la capitolul aleşilor locali, nume precum Poteraş, Scripcaru, Apostu, Moisescu, Chiliman fiind doar câteva dintre cele mai sonore.
Partidele mai mici sunt şi ele pline de probleme penale: UDMR are şi el un fost ministru (Borbely) scǎpat de anchetǎ prin votul senatorilor şi altul (Nagy) condamnat definitiv, PMP se poate lǎuda cu fosta preşedintǎ (Udrea) şi un fost vicepreşedinte (Gheorghe Ştefan) cu multiple dosare pe rol. UNPR are şi el în componenţǎ nume cu rezonanţe penale (Vreme, Mihǎilescu).
Ştiu cǎ am amestecat în listele de mai sus politicieni care au fost deja condamnaţi cu alţii care se aflǎ în diferite stadii ale anchetei sau ale procesului – deci ar trebui consideraţi nevinovaţi. Numai cǎ, din punctul de vedere al percepţiei publice, prezumţia de nevinovǎţie nu prea funcţioneazǎ. Ştiu şi cǎ au fost numeroase cazurile în care politicieni aflaţi sub urmǎrire, unii chiar condamnaţi pentru fapte de corupţie, au fost votaţi cu entuziasm.
Dacǎ ne uitǎm la diferenţa dintre cotele de încredere ale DNA (61%) şi ale partidelor politice (6%), constatǎm cǎ actuala clasǎ politicǎ a pierdut bǎtǎlia. Asocierea actualelor partide cu ideea de corupţie dominǎ în opinia publicǎ. Cei care reprezintǎ acum clasa politicǎ sunt, ca grup social, expiraţi, chiar dacǎ unele personaje sunt, individual, neimplicate direct în fenomenul corupţiei.
Se impune, aşadar, o primenire grabnicǎ a distribuţiei pe scena politicǎ – termenul fiind reprezentat de alegerile parlamentare de anul viitor. Problema e cǎ eşaloanele secunde ale partidelor nu dispun de personalitǎţi cu suficientǎ notorietate încât sǎ poatǎ înlocui actualele “vedete”. E aici un cerc vicios: ideea de partid politic are o reputaţie oribilǎ, ceea ce împiedicǎ oamenii competenţi şi integri sǎ se apropie de ele. La asta se adaugǎ noua (veche) Lege a alegerilor parlamentare, care nu favorizeazǎ pǎtrunderea unor noi partide.
Astea ar fi veştile proaste. Vestea bunǎ este cǎ a apǎrut o masǎ criticǎ de oameni dispuşi sǎ se implice în viaţa publicǎ şi care chiar au început sǎ se organizeze pentru atingerea unor obiective – deocamdatǎ extrem de punctuale. Pe unii dintre ei i-am vǎzut sâmbǎta trecutǎ la Târgul de iniţiative cetǎţeneşti. Sunt convins cǎ, dacǎ ar intra în politicǎ, ar putea schimba în bine imaginea de ansamblu a partidelor. Condiţia e sǎ fie convinşi sǎ facǎ pasul cǎtre zona (urât mirositoare) a politicului. O şansǎ ar putea veni dinspre partidele care se înfiinţeazǎ acum, cu mai puţine bariere birocratice.
Eu zic sǎ fim cu ochii pe ei. Dacǎ e sǎ se schimbe ceva, dinspre ei se va întâmpla.
Mircea Kivu este sociolog
