UPDATE 14:10 Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat că Plenul reunit al celor două Camera se va reuni marţi, la ora 17:00. Decizia a fost luată de Birourile Permanente reunite ale celor două Camere. Comisiile parlamenatre de control al SIE şi de Apărare urmează să decidă când se reunesc pentru a-l audia pe Ungureanu, luni după-amiază sau marţi dimineaţă.
Citește și: Rovana Plumb: PSD nu va vota nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE
***
Birourile Permantene Reunite vor anunţa în cursul zilei de luni când va avea loc plenul pentru numirea senatorului PNL, Mihai Răzvan Ungureanu, la conducerea Serviciul de Informaţii Externe. Într-o intervenţie la o emisiune de la postul de televiziune B1 Tv, Victor Ponta a anunţat că PSD are două opţiuni în acest moment: ori va vota împotriva propunerii preşedintelui Iohannis ori parlamentarii social-democraţi nu se vor prezenta la vot.
Citește și: Luni, PLEN pentru votarea noului director al SIE
Ponta susţine că PSD nu îl va vota pe Mihai Răzvan Ungureanu din cauua „lipsei de respect și disprețului lui Iohannis față de tot ce înseamnă lucruri importante. Eu am aflat din presă de nominalizare. Klaus Iohannis ne consideră pe toți niște iobagi care trebuie să îndeplinească niște ordine, ori PSD nu îndeplinește ordinele lui Iohannis, mai ales când sunt greșite. Anul trecut s-a vorbit foarte mult să nu dăm toată puterea unui singur partid, văd că era vorba doar pentru PSD. Oprea și UNPR nu au votat pentru căderea guvernului Ungureanu, în schimb peneliștii și DNA asta cu poalele în cap toată ziua au votat pentru pentru căderea lui. Acum, la trei ani după, ne explică ce bun e MRU„, a declarat Ponta pentru B1 Tv.
După ce şi UNPR a anunţat ca îl va vota pe Mihai Răzvan Ungureanu, prim-vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu a anunţat că în acest moment Opoziţia are majoritate în Parlament „Se întrunește o majoritate pentru că și PNL, și UNPR, și UDMR, și minoritățile s-au exprimat în sensul că vor acorda un vot favorabil. Avem spre 300 de voturi și avem nevoie de 278. Însă, pentru a obține toate aceste voturi ar trebui ca aproape toți parlamentarii de la grupurile menționate să fie prezenți„, a spus Atanasiu.
CITEŞTE ŞI Cine este Mihai Răzvan Ungureanu, propunerea lui Iohannis pentru şefia SIE