Londonezul Thom Feeney a lansat o campanie online de strângere de fonduri pentru plata datoriei de 1,54 de miliarde de euro pe care Grecia trebuie să o achite marţi FMI, relatează Business Insider.
Feeney, în vârstă de 29 de ani, director de marketing în Londra, încearcă prin intermediul site-ului Indiegogo să strângă cât mai mulţi bani pentru Grecia, el reuşind să atragă deocamdată 87.138 de euro de la peste 5.700 de persoane.
Suma pare insignifiantă comparativ cu datoria Greciei, însă statul elen este în căutare de bani, fiind improbabil să spună nu donaţiilor.
“Toate aceste ezitări în privinţa Greciei devin plictisitoare. Miniştrii europeni îşi încordează muşchii şi poziţiile, dacă pot sau nu să ajute grecii sau nu. De ce să nu rezolvăm noi, oamenii, această problemă?”, a spus Feeney.
Bunul Samaritean britanic a scris pe pagina Indiegogo că UE este casa a 503 milioane de oameni care, dacă ar strânge câţiva euro, atunci Grecia ar putea fi adusă pe direcţia corectă în curând.
Citește și: Analiză Bloomberg: Cum îi va afecta pe greci revenirea la drahmă
Feeney a promis că toţi banii vor merge la poporul grec, iar în schimbul donaţiilor oamenii vor primi mici daruri, precum o vedere trimisă din Grecia cu premierul Alexis Tsipras, pentru 3 euro, brânză Feta şi o salată cu măsline pentru 6 euro. În schimbul a 10 euro donatorii pot primi o mică sticlă de ouzo, iar pentru 10 euro o sticlă de vin grecesc. Nu este clar de urde ar proveni cadourile.
Ministrul grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a confirmat marţi că Grecia nu va plăti în următoarele ore tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, astfel că va intra oficial în incapacitate de plăţi.