19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialStrategia militară a SUA îi pune în alertă pe ruși

Strategia militară a SUA îi pune în alertă pe ruși

Rusia și-a convocat pentru vineri, la Kremlin, Consiliul de Securitate, reuniunea acestui organism având loc după ce SUA și-au prezentat noua strategie militară în care Federația Rusă este calificată drept ”stat revizionist”, relatează Agerpres.

În cadrul reuniunii Consiliului rus de Securitate, ce va avea loc în prezența președintelui Vladimir Putin, vor fi discutate ”măsurile suplimentare necesare contracarării amenințărilor la securitatea națională a țării, în condițiile sancțiunilor occidentale”, potrivit unui comunicat al Kremlinului, conform newsru.com.

Citește și: Rusia, un nou ATAC la adresa SUA: Strategia militară americană este “agresivă” şi “provocatoare”

Se așteaptă însă ca, în cadrul ședinței, să fie luate în discuție și ”contramăsurile” la noua strategie militară a SUA prezentată miercuri de Pentagon, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmând deja că formulările din documentul american referitoare la Rusia demonstrează ”o atitudine conflictuală, lipsită de orice obiectivitate, și pe termen lung”.

Pentagonul a prezentat miercuri noua strategie militară națională a SUA în care Rusia, alături de China, Iran și Coreea de Nord, este menționată ca ”stat revizionist”, subliniindu-se în același timp că Moscova a demonstrat în mod repetat că nu respectă suveranitatea vecinilor săi și că este dispusă să folosească forța pentru a-și atinge obiectivele.

Relațiile dintre Rusia și SUA sunt la cel mai jos nivel, de la sfârșitul Războiului Rece, din cauza conflictului din estul separatist al Ucrainei. SUA și UE au instituit o serie de sancțiuni, inclusiv economice și financiare, împotriva Moscovei, acuzată de Kiev și de Occident de agresiune în Ucraina prin trimiterea de trupe și echipamente militare în sprijinul separatiștilor proruși din estul teritoriului ucrainean, acuzații pe care Rusia le respinge categoric.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă