19.6 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson: UE trebuie să vină acum în întâmpinarea Marii Britanii

Boris Johnson: UE trebuie să vină acum în întâmpinarea Marii Britanii

“Eu văd aşa lucrurile: propunerile făcute publice în această săptămână înseamnă că noi, britanicii, am sărit în mijlocului râului şi ne îndreptăm spre o insulă”, a scris Johnson într-un articol apărut în tabloidele pro-Brexit The Sun on Sunday şi The Sunday Express.

“Dacă vrem să ajungem la o înţelegere, este nevoie ca şi UE să sară în apă de pe partea sa şi să ni se alăture acolo, arătându-şi disponibilitatea de a accepta un acord pe care să îl poată sprijini şi parlamentul britanic”, a spus el.

Oficiali de rang înalt ai UE au respins propunerile lui Johnson şi i-au cerut să ofere câteva clarificări, situaţia graniţei irlandeze post-Brexit fiind în continuare punctul de blocaj.

Johnson a spus că votanţii “vor să meargă mai departe” de Brexit, insistând că Marea Britanie va părăsi blocul comunitar la 31 octombrie cu sau fără acord.

“Aşa că le spun prietenilor noştri europeni: folosiţi-vă de oportunitatea pe care o oferă noile noastre propuneri”, a adăugat el, cerând Bruxellesului să se alăture Londrei “la masa negocierilor în spiritul compromisului şi al cooperării”.

Ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, care urmează să aibă negocieri luni la Bruxelles, a spus că cele două părţi “se apropie de momentul adevărului”.

“Marea Britanie şi UE trebuie să negocieze o nouă abordare privind chestiunea frontierei irlandeze. În caz contrar, trebuie să ieşim fără un acord”, a scris Barclay în The Sunday Telegraph, conform Agerpres.

Planul pentru Brexit al premierului britanic, prezentat miercuri drept un “compromis just şi rezonabil”, comportă mai multe aspecte “problematice”, potrivit UE. Printre acestea, problema contoarelor vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda vecină după Brexit şi dreptul de veto pe care doreşte să-l acorde Londra adunării legislative şi executivului nord-irlandez.

Întrebat la BBC cu privire la deschiderea Londrei de a face compromisuri asupra acestui ultim punct, ministrul britanic pentru Brexit a declarat că Londra “ar putea discuta” despre acest lucru. Principiul de a cere consimţământul Irlandei de Nord la acestei aranjamente ce prevăd o zonă de reglementare pentru bunuri în insula Irlanda este “o problemă-cheie”, a declarat Barclay. Cu toate acestea, “în cadrul unor negocieri intensive, putem analiza şi discuta acest lucru”, a declarat ministrul.

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Doi polițiști de frontieră, răniți într-o acțiune de prindere a unor migranți

Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi noaptea trecută, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă