16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechPopulism și funcții, la schimb cu voturile PP-DD

Populism și funcții, la schimb cu voturile PP-DD

Acceptarea unora dintre propunerile populiste ale PP-DD sau oferirea de funcții în plan central și local pentru acest partid, se numără printre prevederile protocolului dintre cele două partide.

Acordul politic, încheiat ieri, prevede că PSD va susţine şi promova în cadrul coaliţiei de guvernare unele politici publice şi proiecte guvernamentale cuprinse “în proiectul celor 100 de puncte ale PP-DD”, în ordinea priorităţii acestora stabilită de comun acord de către preşedinţii PSD şi PP-DD. Printre aceste proiecte ar fi simplificarea şi debirocratizarea sistemului fiscal, micşorarea numărului de taxe, eliminarea obligativităţii plăţii taxei radio-tv, majorarea alocaţiilor pentru copii, reîmpădurirea României. Însă, textul protocolului lasă posibilitatea ca liderii celor două partide să includă în proiectele guvernamentale și alte puncte din programul PP-DD, deschizând ușa către adoptarea unor promisiuni populiste. Dincolo de ideile deja menționate în protocol, în proiectul PP-DD sunt cuprinse și alte deziderate, cum ar fi majorarea tuturor salariilor și pensiilor, eliminarea tuturor taxelor sau reducerea TVA la 10%.

Un alt punct al înțelegerii menționează că reprezentarea PP-DD în funcţiile politice din cadrul administraţiei publice centrale şi locale se va realiza în funcţie de ponderea PP-DD în Parlament şi respectiv la nivel teritorial, consilieri judeţeni şi locali. Aceasă prevedere expresă, care vizează și funcții la nivel central, lasă deschisă posibilitatea intrării PP-DD în Executiv. Existența vine în contradicție cu afirmațiile premierului Ponta, care a susținut, ieri, că o eventuală cooptare în Executiv depinde de acceptul partenerilor de guvernare. De altfel, o portiță privind cooptarea PP-DD în Executiv este lăsată și prin prevederea potrivit căreia protocolul va putea fi completat prin anexe. Cel mai probabil, acestea se vor referi la funcțiile pe care le va primi PP-DD. Pentru a calma spiritele în coaliție, după ce UDMR s-a opus cooptării PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu ar urma să primească, în prima fază, posturi de secretari de stat și de șefi de deconcentrate.

O altă prevedere importantă a protocolului este că PSD şi PP-DD se vor consulta în domeniul legislaţiei electorale astfel încât să se realizeze “un cadru unitar de competiţie pentru partidele politice”. Potrivit unor surse parlamentare, social-democrații vor încerca să elaboreze o lege electorală care să permită intrarea PP-DD și în viitorul Legislativ.

Majoritatile din teritoriu

Ce va obține PSD la schimb, pentru generozitatea față de PP-DD? Cele două partide vor demara acţiunea de constituire de majorităţi în cadrul consiliilor judeţene şi locale. Aceasta a fost una din principalele solicitări ale baronilor locali ai PSD, amenințați că pierd majoritatea pe plan local, după formarea alianței PNL-PDL. Pe de altă parte, colaborarea în plan parlamentar, prevăzută de protocol, permite social-democraților să își formeze o majoritate de rezervă în contextul relațiilor tot mai tensionate cu UDMR. De altfel, în mod semnificativ anunțul înțelegerii cu PP-DD a fost făcut după ședința plenului reunit în care UDMR a refuzat să voteze declarația pregătită de PSD privind demisia președintelui Traian Băsescu.

În Camera Deputaților, PSD, UDMR, PC și grupul minorităților au 233 de voturi, față de majoritatea necesară de 203. În cazul în care cei 18 parlamentari UDMR ar părăsi majoritatea, ei pot fi, oricând, înlocuiți de cei 18 parlamentari PPDD. În plus, majoritatea s-a consolidat, recent, după ce 12 deputați s-au alăturat grupului lui Călin Popescu Tăriceanu. În Senat, coaliția PSD-PC-UDMR are, în prezent, 94 de voturi față de necesarul de 87. Dacă PSD ar pierde voturile a opt senatori UDMR, acestea ar fi compensate de cei trei senatori PPDD și de cei patru din grupul Tăriceanu, iar majoritatea ar avea 93 de voturi.

O altă miză este obținerea sprijinul PP-DD pentru candidatul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. “Candidează candidatul PPDD, candidează cel care va fi desemnat de USD, deci nu se pune problema să avem un candidat comun, ar fi destul de dificil cel puţin în primul tur. În turul al doilea, sigur, o să vedem şi o să ne susţinem reciproc”, a descris, ieri, Victor Ponta mecanismul colaborării.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă