24.9 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialPercheziţii la abatoare şi persoane suspectate de evaziune în Galaţi

Percheziţii la abatoare şi persoane suspectate de evaziune în Galaţi

Poliţiştii din Galaţi fac percheziţii, miercuri, în judeţele Galaţi şi Botoşani, la sediile unor firme de abatorizare şi comercializare a cărnii şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ cinci milioane de lei, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Judeţene Galaţi fac cinci percheziţii în judeţele Galaţi şi Botoşani, la sediile a două societăţi comerciale şi la locuinţele a trei persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Percheziţiile vizează ridicarea de documente sanitar-veterinare privind relaţiile comerciale, activităţile de abatorizare şi comercializare a cărnii de către aceste firme, precum şi documentele de plată, pentru probarea activităţii infracţionale, mai scrie sursa citată.

Cercetările au relevat că în perioada 2011-2013 reprezentanţii societăţilor comerciale vizate ar fi înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale, având ca scop deducerea TVA şi sustragerea de la plata impozitelor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 5.000.000 de lei.

În urma percheziţiilor, persoanele suspectate în acest dosar vor fi duse la sediul Poliţiei Judeţene Galaţi pentru audieri.

Cele mai citite

Ultimul obstacol de pe Drumul Expres Brăila–Galați prinde contur: podul peste Siret intră în linie dreaptă

Noua șosea de mare viteză va asigura o legătură rutieră modernă între două centre economice importante din estul țării și este considerată un proiect...

ANAF organizează noi webinarii în august 2026. Cum se pot înscrie contribuabilii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor.Seminariile online oferite de ANAF au rolul de...

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

Șeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRRPreședintele Nicușor Dan afirmă că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă