22.1 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialPremierul grec, scos la vânzare. Cine l-a cumpărat pe Tsipras!

Premierul grec, scos la vânzare. Cine l-a cumpărat pe Tsipras!

Numele premierului grec, Alexis Tsipras a căpătat o popularitate foarte mare, astfel că o companie din Turcia a cumpărat drepturile asupra numelui Tsipras, care ar putea deveni un brand comercial.

Presa din Turcia, care nu menţionează numele companiei, comentează că este posibil ca imaginea premierului grec Alexis Tsipras să apară în curând pe tricouri, la fel ca idolul său din copilărie, liderul marxist Che Guevara, conform Mediafax.

Alexis Tsipras a preluat puterea la 25 ianuarie, fiind caracterizat ca un “Che Guevara modern şi europenizat”, hotărât să “zdruncine barca” politicii europene.

De altfel, un ziar local din provincia turcă Edirne a relatat în ianuarie că familia lui Tsipras ar fi originară din Turcia, potrivit ediţiei electronice a cotidianului Hurriyet.

Conform unui oficial local turc, citat de ziarul Hudut, Tsipras i-a spus în 2010, în timpul unei vizite în regiune, că se simte ca acasă în Turcia, pentru că familia sa este originară din Babaeski, un sat din provincia Kirklareli.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă